Horoscop săptămânal 2 – 8 septembrie – zodia Berbec
Începe o săptămână cu tot felul de evenimente, și bune, și rele, dar și cu oportunități de dezvoltare. Marte, astrul zodiei tale, va trece din Gemeni în Rac, punând accentul mai întâi pe relații, legături cu prietenii, negocieri cu șefii, și apoi pe emoțiile și sentimentele contradictorii pe care le resimți față de unele persoane. Vor fi zile pline și trebuie să încerci să cât mai echilibrată.
Horoscop săptămânal 2 – 8 septembrie – zodia Taur
Ține cont de faptul că Uranus își începe mersul retrograd în zodia, iar acest fenomen va dura câteva luni bune, până pe 30 ianuarie 2025. Chiar de la începutul acestei perioade, care debutează pe 1 septembrie, trebuie să te aștepți la anumite schimbări legate de familie, de planurile tale făcute cu soțul tău sau cu bărbatul pe care îl iubești. Fii atentă la ceea ce dorește el, dar este greu de împlinit!
Horoscop săptămânal 2 – 8 septembrie – zodia Gemeni
Vei avea o săptămână plină, iar Mercur traversează acum zodia de Foc a Leului punând accentul pe inițiative, planuri noi, discuții despre carieră și viitorul tău. S-ar putea să fii îndemnată să îți cauți de lucru, s-ar putea să fii nevoită să demisionezi de unde lucrezi și să cauți imediat un alt loc de muncă, deoarece nu îți permiți să faci acum o pauză prea lungă.
Horoscopul săptămânii 2 – 8 septembrie – zodia Rac
Te bucuri de una dintre cele mai frumoase perioade ale anului, plină de dragoste și împliniri. Luna nouă din Fecioară îţi va aduce veşti bune în această săptămână, dacă nu a făcut-o până acum. Iar Venus îţi oferă cele mai multe şanse de a-ţi îmbunătăţi traiul de zi cu zi. Simți că familia sau soțul sunt de partea ta şi te vor ajuta să îţi rotunjești câştigurile. Spre sfârşitul săptămânii, apar noi posibilităţi de călătorie pe distanţe scurte.
Horoscop săptămânal 2 – 8 septembrie – zodia Leu
Trebuie să iei decizii importante legate de locul de muncă, să faci mai multe eforturi şi mai multe sacrificii pentru a obţine rezultatele pe care le doreşti. Marte ajunge în Rac după 4 septembrie şi te avertizează că ai putea pierde anumite beneficii, dacă nu eşti foarte atentă la munca pe care trebuie să o depui la serviciu. Luna nouă din 2 septembrie soseşte cu veşti excelente pentru familie.
Horoscop săptămânal 2 – 8 septembrie – zodia Fecioară
Vei avea şansa să semnezi un contract sau să faci o înţelegere favorabilă cu un coleg de muncă sau cu un angajator. Mercur îţi va purta noroc la negocieri şi în cazul în care vrei să vinzi sau să cumperi ceva mai scump. Mercur îţi poartă noroc dacă vrei să faci afaceri imobiliare. În jurul datei de 5 septembrie, primeşti veşti contradictorii din partea unor rude.
Horoscop săptămânal 2 – 8 septembrie – zodia Balanță
Primeşti veşti bune legate de câştiguri în preajma zilei de 4 septembrie. Este posibil să începi să lucrezi într-un domeniu nou sau să primeşti o ofertă legată de serviciul pe care îl ai acum, dar plătită în plus. Cu siguranţă, până pe 10 septembrie, astrele îţi vor aduce o surpriză frumoasă. Venus prevede o schimbare în viaţa de cuplu, dar și unele probleme de sănătate.
Horoscopul săptămânii 2 – 8 septembrie – zodia Scorpion
Te aşteaptă schimbări în plan personal. Este posibil ca o colaborare sau o legătură mai veche să se încheie, un prieten să plece din ţară sau să se mute în alt oraş. Va fi o veste destul de neplăcută pentru tine, dar Luna nouă îţi va aduce şi veşti bune. Vei avea o surpriză la serviciu legată de salariu şi va începe o perioadă mai bună la muncă, deşi mai există voci care te critică.
Horoscop săptămânal 2 – 8 septembrie – zodia Săgetător
Este timpul să îţi schimbi obiectivele pe termen scurt, să te gândeşti la alte lucruri frumoase pe care le poţi face în timpul liber. Dacă te-ai plictisit de activităţile repetitive, vei avea ocazia să descoperi ceva mai interesant şi, poate, mai profitabil. Noutăţile ar putea apărea chiar după data de 4 septembrie, când Mercur influenţează Casa creativităţii şi a proiectelor inedite.
Horoscop săptămânal 2 – 8 septembrie – zodia Capricorn
Începi săptămâna sub semnul iubirii şi primeşti veşti deosebite din partea persoanei iubite. Dacă aţi avut probleme în cuplu, Venus te va ajuta să găseşti o soluţie foarte bună în următoarele zile. Pe de altă parte, Venus va îmbunătăţi şi relaţiile cu colegii de muncă sau cu persoanele care te plătesc. Vei fi susţinută şi vei găsi tot sprijinul de care ai nevoie, dacă primeşti obligaţii noi la serviciu.
Horoscop săptămânal 2 – 8 septembrie – zodia Vărsător
Te loveşti de tot felul de probleme legate de casă şi de familie. Apar situaţii neprevăzute şi trebuie să iei decizii ferme care ar putea nemulţumi unele rude. Pare să fie vorba de acte pe care nu le-ai semnat la timpul potrivit. Se vor face presiuni asupra ta să te ocupi cât mai curând de acest aspect, chiar dacă acest lucru înseamnă să faci un sacrificiu financiar sau să pierzi bani.
Horoscop săptămânal 2 – 8 septembrie – zodia Pești
Ai toate şansele să faci o schimbare spre bine în viaţa ta, iar Venus te va susţine din punct de vedere financiar. Cu toate acestea, apar câteva obstacole spre sfârşitul săptămânii şi trebuie să înveţi să renunţi la ceva drag, pentru a merge mai departe. În cazul în care negociezi ceva, ar fi mai bine să renunţi acum la unele pretenţii. Luna nouă arată și probleme de sănătate.