Zodiile de Foc

Berbec, Leu și Săgetător

Zodiile de Foc sunt protejate de astre în ceea ce privește sănătatea. Vor avea o iarnă lipsită de probleme grave de sănătate. Spre deosebire de iarna trecută, anul acesta vor fi mult mai active şi mai puternice. Câte o răceală trecătoare sau uşoare dureri de spate sunt totuşi posibile în luna decembrie. Femeile ar trebui să aibă o grijă deosebită faţă de ten în fiecare zi. Este recomandat să folosească mai des măşti hrănitoare şi creme hidratante, dar și măști de față pe bază de fructe.

Zodiile de Pământ – Horoscopul sănătății în decembrie

Taur, Fecioară, Capricorn

Nativii din zodii de Pământ trebuie să fie cât mai activi în decembrie, să facă mișcare mai des și chiar să încerce noi diete de slăbit înainte de Crăciun. Ar fi bine să ceară sfatul unui medic nutriţionist, pentru a evita mai târziu orice risc de probleme digestive şi cardiace. Decembrie poate fi o perioadă potrivită pentru a ţine un regim de slăbit pe bază de legume și pește, cu multe fructe la desert. Tot în decembrie nativii acestor zodii trebuie să repete analizele medicale generale și să fie prudenți în ceea ce privește riscul de îmbolnăvire cu virusul corona.

Zodiile de Aer

Gemeni, Balanță, Vărsător

Starea de sănătate se îmbunătăţeşte la început de decembrie pentru nativii care au avut probleme medicale de-a lungul toamnei. Se recomandă diete cu multe alimente bogate în magneziu, calciu, vitamina C și antioxidanți. Este bine să se evite drumurile lungi înainte de perioada Sărbătorilor de iarnă. Odihna este mai importantă în perioada de refacere. Unii nativi din zodii de Aer pot acuza dureri de stomac, senzaţii de greaţă şi crize de fiere care pot fi accentuate şi de oboseală. Venus avertizează şi asupra unor probleme legate de sâni, mai ales în cazul nativelor trecute de vârsta de 40 de ani, arată horoscopul sănătății în decembrie.

Zodiile de Apă

Rac, Scorpion, Pești

Sănătatea zodiilor de Apă este protejată de Jupiter în sezonul rece, iar în luna decembrie  problemele medicale vor fi tot mai rare. Iarna aceasta, nativii cu semn de Apă nu au de ce să își facă griji dacă sunt sănătoși! Sistemul lor imunitar este puternic şi vor evita mai ușor răcelile și virozele. Neplăceri apar doar în cazul în care suferă de ulcer sau alte afecțiuni gastrice. Nativii trecuți de vârsta de 55 de ani ar fi bine să își facă analize de sânge şi să consulte un cardiolog înainte de Sărbători.