Cuprins
Berbec
Noiembrie va fi o lună prielnică pentru Berbec, zodie care va profita de tranzitul lui Mercur și al lui Marte prin Săgetător. Cele două astre îți vor oferi șansa de a aduna mai mulți bani, de a face afaceri mai bune și de a discuta despre salariul tău pe anul viitor. În ultima decadă a lunii, datorită lui Marte, multe inițiative și planuri pot fi puse în practică mai ușor și mai repede, cu ajutorul unor persoane apropiate. Vei avea noroc pe toate planurile!
Taur
Partenerul de viaţă îşi face planuri care te vor lua prin surprindere. Chiar dacă nu eşti de acord cu ele, încearcă să îl susţii, pentru că el îşi pune toate speranţele în tine. La serviciu, te aşteaptă veşti bune, dacă nu au sosit deja în ultima decadă a lunii octombrie. Primeşti o ofertă pe care nu ai cum să o refuzi sau găsești o colaborare avantajoasă. Începutul lunii noiembrie este modest din punct de vedere financiar, dar vei reuşi să te descurci. Dacă apar cheltuieli neprevăzute, este posibil să fii nevoită să faci un împrumut.
Gemeni
În dragoste, pot apărea momente critice care te vor face să te gândeşti la despărţire. Dacă nu vrei să pierzi dragostea, vei găsi o modalitate să restabileşti echilibrul. Venus se află în balanță și te sprijină, chiar dacă Saturn este posibil să îți dea o lecție despre generozitate și înțelegere. La serviciu, poţi amâna treburile mai puţin importante şi te poţi ocupa de proiectele majore. Situaţia este stabilă şi se anunţă puţine schimbări legate de locul tău de muncă. În ceea ce privește banii, ai toate şansele să câştigi mai mult sau să obţii o finanţare nesperată pentru planurile tale de viitor. Venus şi Marte sunt de partea ta şi vei avea un buget stabil.
Horoscopul lunii noiembrie. Rac
Relaţia cu persoana iubită poate deveni uşor instabilă în primele zile de noiembrie. Saturn va aduce schimbări sau te va pune într-o situație care te obligă să iei alte decizii și să fiți mai uniți în cuplu. Situaţia ta profesională pare să fie tot mai stabilă. În fiecare zi, demonstrezi că meriţi încrederea colegilor sau a superiorilor tăi. Dacă eşti în căutarea unui loc de muncă, ofertele vor veni după data de 10 noiembrie. Vei câştiga mai bine, doar dacă îţi găseşti o altă colaborare sau a doua slujbă. În rest, veniturile tale rămân neschimbate.
Leu
Venus încearcă să îți ofere mai multă dragoste. Dacă eşti singură, ai toate şansele să găseşti partenerul potrivit, la începutul lunii. Trebuie doar să ai mai multă încredere în tine şi să fii mai comunicativă. La serviciu, vei munci mai mult, iar noiembrie este o lună solicitantă. Apar proiecte noi pe care trebuie să le pui pe picioare din primele zile ale lunii. În privința banilor, este vremea plăţilor şi vei recupera banii cheltuiţi în ultimele luni. Dacă ai nevoie de un împrumut, se aprobă cu uşurinţă.
Fecioară
Munceşti foarte mult să obţii rezultate mai bune, dar nu toţi colaboratorii sau colegii tăi lucrează în tandem cu tine. Unii vor face greşeli pe care nu vei ştii cum să le repari. Pot apărea probleme cu facturile sau datoriile neplătite la timp. Este posibil ca partenerii cu care colaborezi să nu îşi onoreze plăţile. Noiembrie pare să fie o perioadă mai tensionată și dificilă din punct de vedere financiar. Iar Saturn s-ar putea să te pună în postura de a face compromisuri mari pentru rudele în vârstă.
Balanță
Venus traversează zodia Balanței în noiembrie și aduce mai multe șanse de împăcare în cuplurile cu probleme. Chiar dacă vă certaţi din motive copilăreşti, nu mai daţi vina unul pe celălalt și încercați să gândiți matur toate deciziile pe care le luați. Dacă vrei să faci un pas important în carieră, tot Venus te ajută. Te poți gândi să îţi dai demisia sau să îţi cauţi alt loc de muncă, dar aşteaptă a doua jumătate a lunii. Până atunci, nu se arată nicio veste bună. În privința banilor, eşti norocoasă pentru că alte persoane vor prelua cheltuielile mari din familie. Tu îţi poţi păstra banii pentru proiectele personale.
Horoscopul lunii noiembrie. Scorpion
Te bucuri de o conjunctură astrală favorabilă în luna noiembrie și îl ai de partea ta pe Mercur care echilibrează bugetul casei și te ajută cu bani când ai nevoie. Trebuie doar să plătești la timp facturile mari, să nu le mai lași pe luna viitoare. Luna nouă din Scorpion, din data de 13 noiembrie, ar putea anunța probleme în cuplu, dacă relația voastră nu este prea solidă. Dar Saturn vă va da o lecție care vă va ajuta pe amândoi să fiți uniți.
Săgetător
Te bucuri de o perioadă extraordinară în cuplu şi în familie. Marte protejează relaţiile cu cei dragi, inclusiv relaţia intimă. Poate fi o perioadă bună să cunoști un partener de încredere, dacă ești singură. Fii mai atentă la tot ce se vorbeşte în jur, la serviciu. Se anunţă schimbări mari care te pot afecta pe viitor, în luna decembrie, înainte de încheierea anului. În ceea ce privește câștigurile, Mercur este de partea ta și te va susține financiar. Vei aduna bani și ai șansa să cumperi un sejur scump pentru vacanța de iarnă.
Capricorn
Noutăţile din viaţa partenerului tău sunt importante și aduc schimbări în luna noiembrie. Este posibil să plece departe de tine, pentru o perioadă de timp, dar se va întoarce. Poate că acesta este mesajul lui Saturn ca relația sau căsnicia voastră să devină mai solidă.
La serviciu, reuşeşti să laşi pe seama altora proiectele mai dificile şi să te ocupi de un număr restrâns de activități sau proiecte. Bugetul tău variază de la o săptămână la alta. Nu te poţi baza pe mulţi bani, dar, cu ajutorul unui mic împrumut, te poţi descurca.
Vărsător
Tu deţii puterea în noiembrie. Tu vei lua cele mai importante decizii în cuplu şi tot tu vei face primul pas, dacă vrei o nouă relaţie. Venus îţi oferă o nouă perspectivă asupra relaţiilor sentimentale. Dar proiectele de serviciu stagnează o vreme. După Luna nouă din 13 noiembrie, este posibil să apară schimbări la nivelul conducerii, care te pot afecta şi pe tine în mod direct. Bugetul lunii noiembrie este destul de bun, mai ales în prima jumătate a lunii. Poţi face cheltuieli mai mari, dar după 13 noiembrie ar fi bine să pui şi nişte bani deoparte.
Pești
Pot apărea probleme în relaţia cu persoana iubită, mai ales dacă sunteţi căsătoriţi şi aveţi copii. În aceste zile, nu reuşiţi să ajungeţi la nicio înţelegere. Abia după Luna nouă din data de 13 este posibil ca atmosfera să fie mai relaxată. Saturn vă ajută să vă consolidați relația. În profesie, sunt şanse mari să îţi găseşti un alt loc de muncă, deşi promisiunile sunt destul de vagi. Oferte serioase vor veni din partea unor prieteni cu relaţii suspuse, arată horoscopul lunii noiembrie.