Horoscopul săptămânii 20 – 26 noiembrie – zodia Berbec

Fii deschisă la propunerile rudelor tale, care sunt serioase și vor să dezvolte mici afaceri bune. S-ar putea să înveți să progresezi și tu muncind cot la cot cu ele. Nu este exclus ca tatăl tău să vină cu o investiție majoră, spre exemplu, să cumpere o locuință, pentru care merită să muncești și tu. Dacă ai copii, în această perioadă trebuie să te preocupe mai mult activitățile de dezvoltare on-line.

Horoscopul săptămânii 20 – 26 noiembrie – zodia Taur

Te ocupi mai mult de îndatoririle casei, mai ales dacă reușești să aduni mai mulți bani și să repari prin casă lucrurile care scârțâie. La serviciu, lucrurile merg destul de greu, pentru că unii colegi doar se laudă că fac diverse lucruri, dar nu reușesc să le finalizeze. Trebuie să fii atentă la cei care vorbesc mult și nu fac nimic. Cu aceste persoane nu vei reuși niciodată să lucrezi în echipă și trebuie să le eviți.

Horoscopul săptămânii 20 – 26 noiembrie – zodia Gemeni

Vor fi câteva călătorii pe distanțe scurte și treburi mărunte, dar urgente. Nu va fi deloc o perioadă plictisitoare. Ba din contră! Abia mai ai timp pentru micile tale plăceri și proiecte personale. Iar un prieten foarte bun îți cere sprijinul într-o situație în care nu vrea să acționeze singur, de teamă să nu fie înșelat. Îți place să te implici, dar nu recurge la soluții extreme. Așteaptă să vezi cum evoluează lucrurile.

Horoscopul săptămânii 20 – 26 noiembrie – zodia Rac

Cere sprijin când lucrurile se complică la birou. Nimic nu este prea greu, dacă ai alături de tine o echipă. Iar contextul astral ne arată în următoarele zile că trebuie să lucrăm în echipă pentru a obține mai mult. Acasă, ocupă-te de activități ușoare, care te deconectează după o zi de muncă tensionată. Ai nevoie și de mișcare, în această perioadă, pentru a menține imunitatea organismului.

Horoscopul săptămânii 20 – 26 noiembrie – zodia Leu

Poate că ar fi bine să remodelezi unele proiecte personale, astfel încât să le poți finaliza mai repede sau pentru a include și persoane care s-au simți date la o parte. Venus din Scorpion arată că te vei ocupa mai mult de ceea ce îți place ție, că te vei pune pe tine în prim plan, dar vei reuși să oferi atenție și persoanelor apropiate. Dacă ești singură, nu este exclus să fii atrasă, fără să vrei, de cineva.

Horoscopul săptămânii 20 – 26 noiembrie – zodia Fecioară

Fii pregătită pentru noi cerințe și proiecte la birou, dacă ești interesată să avansezi în carieră. Unii colegi își vor da demisia sau vor renunța la activitățile prea dificile pentru ei. Dar tu poți dovedi că poți prelua munca lor, fără să lași nimic la voia întâmplării. În relația cu șefii, nu da prea multe detalii. Explică în linii mari cum te vei ocupa de situațiile mai dificile și vei fi apreciată pentru seriozitate și promptitudine.

Horoscopul săptămânii 20 – 26 noiembrie – zodia Balanță

Va fi o perioadă prielnică pentru noi demersuri în carieră, dacă nu ești mulțumită de locul tău de muncă. Prietenii te susțin și este posibil ca unii dintre ei să aibă o propunere pentru tine sau să te recomande unor persoane care vor să demareze afaceri noi. Îți va merge bine și nu trebuie să îți faci griji din punct de vedere financiar. În ultimele zile din luna noiembrie sunt șanse mai mari să aduni bani.

Horoscopul săptămânii 20 – 26 noiembrie – zodia Scorpion

Este o perioadă bună să îți faci ordine în hârtii, să revizuiești planurile pentru finalul acestui an și să vezi ce mai poți face, fără să investești sume mari de bani. Din punct de vedere financiar, nu se schimbă nimic, de aceea este bine să încerci să faci economii. Veștile bune vin din alte părți, de la copii, care se bucură de succes la școală sau în carieră, de la surori sau frați care te anunță și ei că au rezolvat probleme serioase.

Horoscopul săptămânii 20 – 26 noiembrie – zodia Săgetător

Vei rezolva ușor tot felul de situații în favoarea ta, mai ales că oamenii din jurul tău te susțin și au încredere în judecata ta. La serviciu, relațiile cu partenerii de lucru se pot complica, dacă nu discuți tranșant de la bun început toate condițiile de colaborare. Nu este exclus să ți se ceară mai mulți bani pentru serviciile de care ai nevoie, dacă nu semnezi un contract ferm de la bun început.

Horoscopul săptămânii 20 – 26 noiembrie – zodia Capricorn

Ești muncitoare și nu vei spune ”nu”, dacă apar proiecte noi la serviciu. Ba, din contră, vei munci cu spor la tot ce înseamnă activități deosebite, care te scot din rutina ta de zi cu zi. Acasă, s-ar putea să ai mai multe zile obositoare, pentru că trebuie să te ocupi de treburile pe care nu le mai pot face alții. Dar seara, rezervă timp pentru tine și pentru copii, să petreceți câteva ore relaxante și să te deconectezi.

Horoscopul săptămânii 20 – 26 noiembrie – zodia Vărsător

Te vei ocupa îndeaproape de locuinţă și de condiţiile de trai ale familiei. Vei îmbunătăţi casa în care trăieşti în prezent, dar ai putea face o afacere bună dacă te împrumuți la o bancă pentru a cumpăra o altă locuinţă, mai spațioasă. Relația de cuplu va avea nevoie și ea de o schimbare și de mai multă pasiune. Dacă aveți timp amândoi, încercați să ieșiți mai des la plimbări în doi, chiar dacă mergeți doar în parc.

Horoscopul săptămânii 20 – 26 noiembrie – zodia Pești

Începe să îți meargă mai bine în plan profesional. Vei avea, poate, șansa să găseşti tocmai genul de loc de muncă pe care ţi-l doreşti de ani de zile. Fii atentă la tot ce se petrece în firma în care lucrezi acum, pentru că unii dintre şefi vor demisiona şi se vor schimba multe lucruri. Ţine pasul cu cei mai ambiţioşi şi vei avea câştig de cauză alături de persoanele favorizate.