Horoscop săptămânal 19 – 25 august – zodia Berbec
Sunt șanse mai mari la final de august să primeşti bani dintr-o sursă neaşteptată, poate de la niște rude înstărite. Veştile şi evenimentele în care este implicată familia ta par să fie tot mai bune. Este cel mai bun moment să te ocupi de proiectele din care poţi câştiga bani mai târziu. Caută un nou loc de muncă sau o colaborare. Vei primi răspunsuri încurajatoare și chiar un contract ferm.
Horoscop săptămânal 19 – 25 august– zodia Taur
Vor veni câteva zile mai obositoare. Soţul sau iubitul tău îţi face o propunere care ar putea fi destul de costisitoare pentru veniturile voastre. Vei fi nevoită să renunți la unele cumpărături pentru a-l ajuta pe el să își împlinească visul. La serviciu, se aglomerează diverse treburi pe care sperai să le poţi amâna. Caută sprijin printre colegii cu experienţă care te vor ajuta să lucrezi fără greşeală.
Horoscop săptămânal 19 – 25 august– zodia Gemeni
Se pare că joci un rol important în planurile de viitor ale unei persoane care depinde destul de mult de deciziile tale. Este posibil să primeşti o ofertă să pleci în străinătate alături de un bărbat care te iubește. Dar momentul ales de iubitul tău s-ar putea să nu fie chiar cel mai fericit pentru tine. Eşti preocupată de probleme grave în care el nu te poate ajuta și trebuie rezolvate la final de august.
Horoscop săptămânal 19 – 25 august – zodia Rac
Va fi o perioadă bună pentru mici afaceri și câștiguri la final de august. Este posibil să închei o înţelegere avantajoasă sau pui la cale o mică afacere cu o prietenă. Mercur te sfătuieşte să te bucuri de ultimele zile frumoase ale verii şi să pleci într-o plimbare sau excursie. Dacă ai de rezolvat probleme legate de casă, este bine să angajezi un profesionist și să nu lași nimic la voia întâmplării.
Horoscop săptămânal 19 – 25 august– zodia Leu
Pot apărea noi provocări la serviciu și va fi nevoie de experiența ta. Unele activităţi se vor diversifica. Patronii cer mai multă muncă, dar răsplata poate veni mai târziu. Dacă ai nevoie de un împrumut, este cea mai bună perioadă să discuţi cu un prieten sau chiar să apelezi la o bancă. În plan sentimental, începe o perioadă plină de armonie și ți-ar prinde bine un concediu cât de curând.
Horoscop săptămânal19 – 25 august – zodia Fecioară
Ai grijă de bani, deoarece unele planuri făcute săptămâna trecută nu au şanse prea mari de izbândă. Nici negocierile nu vor ajunge la un rezultat concret la serviciu, săptămâna aceasta. Mai bine aştepţi un moment mai potrivit, mai ales dacă ai de discutat subiecte delicate cu persoane care au o anumită autoritate. Singura veste bună a săptămânii este legată de copiii care vin mai des în vizită.
Horoscop săptămânal 19 – 25 august– zodia Balanță
Îţi faci planuri mari pentru finalul lunii august, deşi resurse financiare nu prea ai. Cu toate acestea, sunt condiții favorabile pentru un nou loc de muncă. Poziţia lui Mercur te avantajează şi te susţine să începi o activitate nouă legată de bucătărie sau preparate culinare. Este posibil să îţi găseşti de lucru într-un restaurant sau într-un magazin cu specific alimentar, mai ales dacă ești și pasionată.
Horoscop săptămânal 19 – 25 august – zodia Scorpion
Vei avea parte de surprize, unele bune, altele mai puțin bune. Nici nu știi ce semnificație să le dai. Din cauza aceasta, este posibil ca mesajele tale să fie interpretate greşit de rudele care vor să te ajute. Venus te ajută să faci o schimbare în relaţia de dragoste, astfel încât să fii mai fericită şi mai liniştită. Efectele se vor simţi în curând, iar relația de cuplu va fi mult mai echilibrată.
Horoscop săptămânal 19 – 25 august – zodia Săgetător
Trebuie să faci eforturi mai mari să ţii pasul cu proiectele noi de la serviciu. Șefii sunt mai pretențioși pe măsură ce se apropie toamna și este necesară o revigorare a afacerilor. Vei fi nevoită să iei anumite decizii, să accepți alt post sau să lucrezi uneori peste program. Dar deciziile pe care le vei lua nu trebuie să îţi afecteze viaţa de familie. Curând vei doborî obstacolele financiare.
Horoscop săptămânal 19 – 25 august – zodia Capricorn
Vor fi zile în care vei dori să dai timpul înapoi. Planurile tale vor fi întârziate, câştigurile vor veni mai greu, iar succesul va depinde de alte persoane. Apar schimbări la muncă și nu eşti deloc mulţumită de ceea ce ţi se cere să faci. Sunt lucruri legate mai ales de interesele tale financiare. Ți-ar prinde bine să găsești o colaborare într-un domeniu nou sau să înveți altă meserie.
Horoscop săptămânal 19 – 25 august – zodia Vărsător
Vei reuşi să pui capăt unei situaţii neplăcute la serviciu și să pleci în concediu. Și acasă este nevoie de o atitudine fermă pentru a înlătura rudele băgăcioase, care nu te lăsa să mergi mai departe. Mercur este retrograd, aşa că trebuie să ai mare grijă de banii adunaţi. Dar, dacă ai fonduri suficiente pentru vacanță, te vei bucura de un concediu lipsit de griji și te vei relaxa pe deplin.
Horoscop săptămânal 19 – 25 august – zodia Pești
Vei munci mai mult pentru familie și vei fi nevoită să preiei greutăţile pe care părinţii tăi încearcă să le rezolve. Până şi relaţia cu partenerul de viaţă îţi va pune răbdarea la încercare, în aceste zile. Se pare că el nu mai ţine cont de ceea ce îţi doreşti tu şi ia decizii de unul singur. Iar deciziile lui pot afecta bugetul familiei sau economiile pe care le-ai făcut pentru a rezolva problemele medicale.