Horoscop săptămânal 16 – 22 septembrie – zodia Berbec

Vei avea discuții mai puțin plăcute cu o prietenă veche sau cu o femeie mai în vârstă. Deciziile ei te îngrijorează şi trebuie să o faci să se răzgândească. Nimeni nu deţine adevărul absolut, aşa că soluţia se află undeva, la mijloc. La serviciu, vei propune o serie de idei care vor capta atenţia persoanelor aflate la conducere. Sunt șanse mari să lucrezi la un proiect nou, care poate aduce beneficii mari.

Horoscop săptămânal 16 – 22 septembrie – zodia Taur

Te vei bucura de câteva zile frumoase pe care le petreci cu prietenii. Pe unii dintre ei îi implici mai mult în viaţa ta de familie și, poate, plecați într-o scurtă călătorie împreună cu copiii. Eşti puţin îngrijorată din cauza veniturilor mai scăzute din septembrie, dar situaţia se va redresa pe viitor. Trebuie doar să îți planifici cheltuielile astfel încât să acoperi nevoile familiei și facturile.

Horoscop săptămânal 16 – 22 septembrie – zodia Gemeni

Vei avea de furcă la serviciu și vor apărea probleme pe care nu le poţi rezolva singură. Eşti dependentă de ajutorul unuia dintre şefi, deşi nu îţi place deloc să rămâi datoare. O femeie îţi aduce un mesaj care te pune pe gânduri. Încerci să rezolvi dilema, dar, dacă nu ţii legătura cu ea, nu vei găsi răspunsul cel mai bun. Iubirea este singurul lucru care te face fericită în aceste zile şi îţi dă speranțe.

Horoscop săptămânal 16 – 22 septembrie – zodia Rac

Planifică-ţi toate activităţile de la serviciu din timp, deoarece rişti să stai prea puţin cu familia. Se aglomerează treburile casnice urgente, vremea se înrăutăţeşte şi trebuie să le termini înainte de a veni frigul. Marţi se iveşte o ocazie deosebită, care te poate fericită, dacă profiţi de ea. Poate fi vorba de o delegație în străinătate sau de ocazia de a face cursuri profesionale pe banii companiei.

Horoscop săptămânal 16 – 22 septembrie – zodia Leu

Se pare că vei beneficia de o şansă care te ajută să schimbi mersul lucrurilor în favoarea ta. Eşti nemulţumită de ceea ce ai făcut săptămânile trecute şi ai nevoie de o schimbare. În curând, vei reuşi să obţii câteva rezultate bune care îţi vor ridica moralul. O schimbare este necesară şi în relaţia sentimentală. Te simţi singură, ceea ce înseamnă că programul partenerul de viaţă este de vină.

Horoscop săptămânal 16 – 22 septembrie – zodia Fecioară

Eşti influenţată de o persoană apropiată foarte ambițioasă, probabil un frate sau o prietenă bună. Te implici în planurile ei şi o sprijini inclusiv financiar. În dragoste, viitorul nu pare prea luminos. Deciziile partenerului de viaţă te rănesc şi rămâi cu impresia că nu poate face niciun compromis de dragul tău. La serviciu, nu păstra resentimente faţă de colegii care greşesc.

Horoscop săptămânal 16 – 22 septembrie – zodia Balanță

Este posibil să apară probleme în familie. O soră sau poate chiar unul dintre copiii tăi trece printr-o perioadă dificilă. Are nevoie de ajutor şi găseşti cu greu o soluţie, pentru că nici tu nu ai resursele necesare să o ajuţi. La locul de muncă încep o serie de transformări de care trebuie să ţii cont pe viitor. Niciuna dintre ele nu îţi va aduce vreun beneficiu, dacă nu ştii să profiţi de relaţiile cu persoanele din conducere.

Horoscop săptămânal 16 – 22 septembrie – zodia Scorpion

Vei avea câteva zile liniștite și te poți ocupa mai mult de casă. Regăseşti pacea interioară de care te bucurai cu ceva timp în urmă. Eşti bucuroasă că poţi rezolva o situaţie tensionată din familie. Nu ştii exact de unde au început, dar vei găsi soluţia să pui capăt tuturor discuţiilor şi bârfelor. Părinții sau frații vor fi alături de tine, pentru că ei cunosc cel mai bine cum te pot ajuta.

Horoscop săptămânal 16 – 22 septembrie – zodia Săgetător

Vei fi mai ocupată, îţi lipseşte timpul liber şi te plângi tot mai des că nu mai reuşeşti să rezolvi toate treburile casei. Renunţă, pentru câteva săptămâni, să urmăreşti planurile ambiţioase şi ai grijă de facturi şi de sănătatea celor dragi. Rişti să rămâi cu datorii foarte mari, dacă nu îţi faci toate plăţile la timp. Micile schimbări în programul tău zilnic îţi vor aduce timpul liber de care ai nevoie.

Horoscop săptămânal 16 – 22 septembrie – zodia Capricorn

Ar fi bine să te ocupi mai mult de treburile de la serviciu. Acasă, treburile cotidiene se vor rezolva fie cu ajutorul mamei tale, fie cu ajutorul soțului. Iar tu vei avea liniștea necesară să te concentrezi asupra carierei tale. La muncă ar fi bine să nu te implici emoţional în ceea ce lucrezi. Colegii tăi par mai dedicaţi şi pasionaţi de ceea ce fac, dar aparenţele sunt înşelătoare. Ei nu vor avea rezultatele pe care le ai tu.

Horoscop săptămânal 16 – 22 septembrie – zodia Vărsător

Vei avea zile bune, mai ales dacă ai pornit pe o cale nouă sau dacă ai găsit un nou loc de muncă. Începutul a fost mai greu, poate ai avut de multe ori intenţia să renunţi, dar a fost totuşi o alegere bună. Pentru moment vei descoperi că îţi poate aduce anumite satisfacţii profesionale, chiar dacă nu eşti pe deplin mulţumită. Situaţia va deveni mult mai bună spre finalul lunii septembrie.

Horoscop săptămânal 16 – 22 septembrie – zodia Pești

Poți face investiţii profitabile în casă. Poți folosi economiile pentru a cumpăra o altă mașină. Este o perioadă prielnică financiar, dar numai dacă nu ai alte datorii. Planurile financiare îţi ocupă aproape toată săptămâna, discuţi cu reprezentanţii unor bănci şi cu prieteni care te pot împrumuta. Îți merge mai bine financiar și vei reuși să oferi familiei un plus de confort, mai ales copiilor care cer mai mult.