Horoscop săptămânal  12 – 18 noiembrie – zodia Berbec

Se deschid o mulţime de uşi, aduni bani și apar noi oportunităţi pentru mici afaceri sau pentru colaborări care vor fi plătite bine. Foștii colegi sunt interesaţi să colaboreze cu tine pentru că știu că poți rezolva multe lucruri fără ceri sprijinul nimănui. Dacă simţi nevoia să faci o schimbare în carieră, acum este timpul să înveţi lucruri noi şi să îţi cauţi o colaborare pe măsura experienţei tale. 

Horoscop săptămânal 12 – 18 noiembrie – zodia Taur

Este foarte important în aceste zile să îți îmbunătățești relația cu prietenele tale, să le suni, să le trimiți mesaje, să ieșiți la o cafea, mai ales dacă nu v-ați mai întâlnit de multă vreme. Venus pune accentul pe relații în aceste zile și sunt importante și relațiile pe care le ai cu rudele apropiate. La serviciu, lucrezi cu sume mari de bani sau cu acte importante și se acumulează un stres în plus, dar vor veni și bani mai mulți.

Horoscop săptămânal 12 – 18 noiembrie – zodia Gemeni

Fii optimistă, ai încredere în tine și îmbunătățește-ți imaginea în ochii celor din jur. Alege o coafură mai modernă, alege culori mai vesele, fă sport și ieși la plimbări lungi în zilele cu soare. Este o perioadă în care trebuie să ai grijă și de tonusul tău, de trăirile tale interioare, dar și de imaginea pe care o ai în ochii celorlalți. Oamenii te apreciază când ești deschisă și când te implici în tot ce faci.

Horoscop săptămânal 12 – 18 noiembrie – zodia Rac

Fii răbdătoare şi nu-i grăbi pe cei din jur să ia decizii rapide sau să acţioneze în pripă. Lucrurile bune necesită timp, organizare şi o înţelegere aprofundată pentru realizarea lor. În ceea ce privește situația ta materială, vei avea o influență bună din partea lui Mercur, astrul câștigurilor și al afacerilor. Datorită lui, vei reuşi să cumperi ceea ce îţi doreşti, oricât ar fi de scump și să faci o afacere bună.   

Horoscop săptămânal 12 – 18 noiembrie – zodia Leu

Întoarce-te la proiectele pe care le-ai abandonat lunile trecute, fie că nu ai avut timp de ele, fie că nu ai avut bani. În următoarea perioadă, vei avea și bani, și timp, și energie. Nu mai ai nicio scuză să nu te ocupi de ele, mai ales dacă familia abia așteaptă să le vadă finalizate. Ocupă-te de ele pe rând, încearcă să găseşti sprijin printre prieteni sau printre rude, şi vei realiza ceea ce îţi doreşti.

Horoscop săptămânal 12 – 18 noiembrie – zodia Fecioară

Vei avea parte de o influență schimbătoare din partea astrelor. Vor fi zile bune, cu noroc şi succese, mai ales în sfera profesională, dar şi zile în care totul va sta pe loc şi vei fi criticată. În relaţia de cuplu, apar schimbări şi discuţii contradictorii şi te vei simţi prinsă într-un joc al orgoliilor. O discuție sinceră poate pune capăt îndoielilor tale, iar pentru liniștea voastră, petreceți mai mult timp împreună.

Horoscop săptămânal 12 – 18 noiembrie – zodia Balanță

Se anunță veşti bune la serviciu sau în mediul tău de lucru, iar Venus favorizează comunicarea cu oameni care te pot ajuta. Vei reuşi să grăbeşti realizarea unor proiecte mai vechi, să semnezi un contract amânat sau să găseşti o colaborare avantajoasă. Este o perioadă excelentă pentru profit. În viaţa de familie, însă, planurile tale vor bate pasul pe loc o vreme, dar nici nu trebuie să îți faci griji.

Horoscop săptămânal 12 – 18 noiembrie – zodia Scorpion

Evită persoanele care îl iau mereu pe ”Nu!” în brațe! Ai nevoie de multă energie şi optimism pentru toate planurile pe care ţi le-ai făcut şi pentru toate schimbările care te aşteaptă. Vei avea şanse noi în profesie, dar vei întâlni şi obstacole în calea ta, cum ar fi persoane care nu apreciază niciodată munca celorlalţi. Nu te lăsa demoralizată și fii hotărâtă, dacă primești o ofertă mai bună de lucru. 

Horoscop săptămânal 12 – 18 noiembrie – zodia Săgetător

Vei avea câteva zile mai tensionate. Poate că vei fi împinsă de la spate să iei anumite decizii care nu îţi vor aduce beneficii prea mari. O persoană din cercul cunoştinţelor tale, poate cineva pe care abia l-ai cunoscut, va încerca să te convingă să cumperi ceva scump sau să participi cu o sumă de bani la un proiect. Încearcă să afli mai multe despre această persoană şi nu te grăbi să iei decizii peste noapte. 

Horoscop săptămânal 12 – 18 noiembrie – zodia Capricorn

Ar fi bine să mai iei un răgaz de la muncă, mai ales dacă primești bani frumoși la mijlocul lunii noiembrie. Călătoreşte cu persoana iubită, distrează-te sau odihneşte-te, fără să mai fi tentată să intri pe internet. Dacă ai avut un program încărcat până acum, este timpul să te ocupi de tine şi să schimbi lucrurile care te supără. La serviciu, sosesc veşti bune și vei scăpa mai ușor de unele îndatoriri.

Horoscop săptămânal 12 – 18 noiembrie – zodia Vărsător

Vei fi tentată să faci schimbări mari, să înlocuiești mobila veche sau să-ţi schimbi maşina. Astrele te vor ajuta în tot ceea ce întreprinzi, mai ales dacă este în beneficiul familiei. La mijlocul lunii noiembrie, când bugetul tău se va rotunji, vei avea cele mai mari şanse să-ţi pui ideile în aplicare. La serviciu, se pun pe roate idei noi și este nevoie de persoane implicate pentru a le dezvolta, iar tu poți fi una dintre ele.

Horoscop săptămânal 12 – 18 noiembrie – zodia Pești

Ești favorizată de Venus și de Jupitar, astrele care te ajută foarte mult în plan social şi în carieră, dar care pot scoate la lumină defectele unor relaţii apropiate. Nu este exclus ca Venus să presare acum relaţia de cuplu cu discuţii picante şi tensiuni sau să pună sare pe rană când credeai că te-ai vindecat. Dragostea cere sacrificii și fiecare dintre voi doi trebuie să sacrifice unele planuri personale.