Horoscopul iernii 2021 – anul 2022 debutează cu eclipsa de Soare din 4 decembrie, cu o energie puternică, amplificată de Venus și Jupiter în favoarea tuturor zodiilor. Influența acestei eclipse provoacă schimbări în jurul nostru, dar și transformări interioare de care avem nevoie pentru a ne împlini cât mai multe dorințe. Ea va aduce bucurii și ocazii profitabile pentru multe zodii și ne va ajuta să încheiem un an dificil cu note mult mai optimiste.

Începutul anului 2022, în lunile ianuarie și februarie, astrele vor fi dinnou de partea noastră, exceptând o scurtă perioadă în care Mercur va fi retrograd. Perioada tensionată de la începutul anului viitor va cuprinde a doua jumătate a lunii ianuarie. Multe zodii trebuie să fie atunci atente nu doar la bani, economii și bunăstarea familiei, ci și la starea de sănătate.

Mercur, avertismente serioase în luna ianuarie

Mercur va traversa zodia Săgetător și apoi zodia Capricorn în luna decembrie, o conjunctură benefică pentru șanse profesionale, pentru mici afaceri și câștiguri. În ianuarie va avea o scurtă perioadă de retrogradare în zodia Vărsătorului, unde va rămâne până spre sfârșitul lunii februarie. Așadar, mare atenție la proiectele de carieră și la economiile pe care le-am adunat în anul 2022, deoarece Vărsătorul aduce adesea risipă.

Venus favorizează relațiile stabile

Venus va avea mers retrograd în Capricorn în luna decembrie și în luna ianuarie, urmând să revină la mersul ei direct în Capricorn în luna februarie. Este astrul care în zodiac guvernează relațiile de dragoste, dar și micile câștiguri din muncă sau favoruri pe care le primim de la ceilalți. În mers retrograd în Capricorn, Venus ne avertizează să fim mult mai atenți cui ne oferim inima și dragostea, să căutăm relații stabile, serioase, parteneri pe care ne putem baza tot restul vieții, nu doar relații frumoase de moment.

Jupiter ajunge în zodia Peștilor în anul 2022

Jupiter va trece din zodia Vărsătorului în zodia Pești chiar la final de an, pe 28 decembrie, iar tranzitul între zodii aduce schimbări la nivel profund care se vor petrece treptat, cu consecințe în anul următor. Jupiter va rămâne în Pești până pe data de 10 mai, când va intra în Berbec. În zodia de Apă a Peștilor, Jupiter va favoriza toate zodiile să fie mai active, mai creative, mai implicate și să aibă mai multe șanse de succes în multe domenii, inclusiv în carierele lor, în familie sau în relațiile sociale. În plus, Jupiter din Pești va favoriza călătoriile în anul 2022 pentru zodiile care au rămas prea mult timp în aceleași locuri și au avut de pierdut.  

Neptun aduce echilibru emoțional

Neptun revine la mersul direct în zodia Peștilor chiar de la 1 decembrie și este o veste bună pentru toți nativii care au avut probleme profunde în relațiile de cuplu și în familie. Neptun în Pești favorizează echilibrul emoțional, empatia, comunicarea și deschiderea către cei din jur, influență benefică pentru toate relațiile de suflet. 

Citește și horoscopul lunii decembrie 2021, realizat de Medeea!