Ciocănitoarea este familista din zodiacul animalelor. Corespondentul ei în zodiacul astral este Racul, iar cele două zodii au multe trăsături comune.
În pofida credinţei generale că Ciocănitoarele sunt zgomotoase şi guralive, nativii acestei zodii dovedesc tocmai contrariul. Firea Ciocănitoarelor este destul de ascunsă, dar sunt oamenii cei mai potriviţi să te liniştească şi să îţi dea speranţă când te afli la necaz.
Ciocănitoarea ştie să asculte, fără să judece. Ştie să de sfaturi, fără să pară arogantă şi atotştiutoare.
Este foarte prietenoasă, deşi nu îi place să iasă în evidenţă în grupurile mari de oameni. Ea se simte bine în cercul restrâns al familiei sau lângă prietenii foarte apropiaţi.
Cum îi merge în dragoste
Nativul acestei zodii este un romantic incurabil, arată zodiacul animalelor. De multe ori, în tinereţe, se lasă înşelat de cuvintele înflăcărate ale câte unui îndrăgostit şi suferă foarte mult când îşi dă seama că a fost o iubire ca un foc de paie.
Dacă are parte de un partener răbdător, iubitor şi grijuliu, sufletul Ciocănitoarei înfloreşte. Devine foarte devotată, se ocupă cu mare drag de familie şi de toate treburile casei, făcându-i mici plăceri şi surprize iubitului ei.
Ca părinte, Ciocănitoare este foarte atentă şi iubitoare, dar are tendinţa să devină posesivă. Copiii sunt slăbiciunea ei, iar cei mici ajuns uneori să profite de acest lucru într-un mod care nu le face cinste.
Nativii din zodia Ciocănitoare, gospodari şi harnici
Isteţe sau nu, Ciocănitoarele nu sunt atrase de faimă şi de avere. Au nevoie doar de un spaţiu confortabil în care să fie fericite cu familia lor. Dacă ştiu să îşi asigure viitorul în vremurile în care le merge bine financiar, sunt scutite de surprize neplăcute.
Din păcate, de cele mai multe ori Ciocănitoarele cheltuie repede câştigurile adunate în plus, fără să se gândească la zilele grele. Dar, odată ce au cunoscut şi o astfel de perioadă, Ciocănitoarele îşi învaţă lecţia.
Ele devin organizate şi cumpătate, de teamă să nu provoace suferinţă copiilor. Până la urmă, Ciocănitoarea este un om de casă şi un bun gospodar şi se va descurca foarte bine în viaţă.