Și în profesie, și în dragoste, Berbecul este un ”vânător”! Îi place să cucerească, să câștige cât mai mult și să fie primul. Îi place foarte mult competiția cu ceilalți pretendenți, dar numai când este absolut sigur de victoria sa pentru a-și umili concurenții.
Nu face niciodată gelos un Berbec
Dragostea pentru nativii din Berbec este o luptă în care simt nevoia să conducă, să fie pe primul loc în inima celuilalt şi să îi acapareze toată atenţia. Deşi sunt capabili să iubească din toată inima, rareori Berbecii se dedică în întregime unei relaţii. Iar cea mai mică urmă de gelozie îi face să spună adio, fără urmă de regret.
Bărbatul din Berbec poate fi și romantic, dacă vrea!
Berbecul este un rebel prin definiţie. În ochii celorlalţi trebuie să fie un cuceritor, dar în sufletul lui tânjeşte după un partener romantic, care să îi fie complet devotat.
Bărbatul din Berbec este impulsiv în relaţiile sentimentale. Se poate îndrăgosti într-o secundă și poate face multe lucruri romantice. Este plin de imaginaţie şi rareori te vei plictisi alături de el. De obicei, caută o femeie fragilă, care are nevoie de protecţia lui, să o domine şi să fie idolatrizat. Pe de altă parte este orgolios, vrea să fie mândru de partenera lui, iar aceasta să fie admirată de toţi.
Femeia ideală pentru el trebuie să fie independentă
Deși îi place să domine, nu va sta prea mult cu o femeie complet supusă. Lui îi plac femeile cu personalitate și cu o situație independentă. Nu îi place să îl țină nimeni pe loc și nu îi plac femeile care se plâng. Este fascinat de femeile care știu ce vor, care răzbat și care ajung sus. Astfel, se poate lua la întrecere cu ele, iar competiția are mai mult farmec.
Este pretențios, dar și devotat
Familia şi copiii sunt foarte importante pentru un Berbec. Devotamentul lui faţă de familie va ieşi la iveală în vremurile de cumpănă. Este adevărat că este un lider sever, pretenţios şi restrictiv. Nimeni nu trebuie să iasă din cuvântul lui. Dar, când copiii sau soţia au o dorinţă fierbinte, va face tot ce îi stă în puteri să le-o îndeplinească.
foto: Shutterstock