Folosește astrogramele gratuite de pe internet să îți calculezi linia ascendentului, iar dacă ai Ascendentul în Rac, citește mai jos cum ești privit de cei din jur și cu ce te ajută în viață poziția ascendentului.
Persoanele cu Ascendentul în zodia Racului au un aer familiar care te uimeşte. Le este uşor să vorbească deschis, dacă au măcar un subiect comun de discuţie cu cei din jur. Le place să glumească, să destindă atmosfera şi să atragă atenţia asupra lor, dacă se află printre cunoscuți.
În spaţii necunoscute, sunt mai retraşi şi preferă să îi asculte pe cei din jur, să îi cunoască bine înainte de a se apropia de ei.
Femeile cu Ascendent în Rac sunt mămoase, ataşate de copii până la bătrâneţe. Îi răsfaţă necontenit şi fac sacrificii pe care copiii, mai târziu, este posibil să le uite.
Nativii cu Ascendentul în Rac sunt mai puţin dinamici şi activi decât alți nativi ai zodiacului. Ei se lasă conduşi de instincte, dar nu se grăbesc să ia decizii sau să facă o anumită activitate, dacă nu au ajutoare.
Nu uită niciodată dacă le-ai provocat o neplăcere sau dacă ai refuzat să îi ajuţi, chiar dacă aveai un motiv foarte serios să nu te implici în problemele lor.
Cum ești perceput de cei din jur
Prima întâlnire cu o persoană cu Ascendentul în Rac este dificilă, iar dacă nu este interesat de tine, relaţia va rămâne rezervată de-a lungul anilor. Nativii cu acest ascendent par inocenţi şi simpatici. În realitate, le place să ţină secret aproape totul despre viaţa lor. Vorbesc numai despre subiecte care nu au legătură cu planurile lor de viitor sau cu familia lor.
Nativii acestui semn au atât de puţini prieteni intimi, că îi pot număra pe degetele de la o mână. În societate, dacă obţin atenţia după care tânjesc, reuşesc să fie fermecători. Mulţi dintre ei au o cultură solidă şi le place să facă paradă de cunoştinţe.
Ce obţin în viaţă nativii cu Ascendentul în Rac
Dacă zodia care răsare pe linia Ascendentului este Racul, atunci zodia care apune sau Descendentul este Capricornul. Acest lucru înseamnă că nativii cu Ascendent în Rac sunt în căutarea unui partener care să le oferă siguranţă financiară şi confort psihic. Iar cei mai mulți reușesc să își asigure confortul printr-o căsnicie profitabilă.
Cu toate acestea, trebuie să evite să devină dependenţi de soţul sau soţia cu venituri mai mari. Au tendinţa să se bazeze pe celălalt pentru rezolvarea tuturor problemelor mai dificile, iar dacă partenerul de viaţă nu este capabil, între ei pot apărea tensiuni grave.
Dacă sunt fericiţi în dragoste şi trăiesc în confort, nativii acestui semn nu îşi doresc mai mult. Dar, dacă trăiesc lângă o persoană nepotrivită, nefericirea îi va conduce spre gesturi nesăbuite.