Cartea de tarot a lunii noiembrie este Papa, Marele Preot sau Hierofantul, cum mai este cunoscută în unele jocuri de tarot. Marele Preot face legătura dintre puterea divină și restul lumii. Este o carte cu un mesaj puternic, cea de a cincea arcană majoră, care păzește echilibrul dintre lumea spirituală și puterea morală a lumii.

Marele Preot are misiunea, în tarot, de a răspunde unor dileme morale. Cartea trebuie să ne ofere o soluție, să ne ajute să depășim anumite situații dificile cu înțelepciune, folosind tot ceea ce am învățat mai bun de la cei din jurul nostru și folosind totodată normele morale și sociale la care ne raportăm.

cartea de tarot a lunii noiembrie
cartea de tarot a lunii noiembrie

Dilemele sociale și cartea de tarot a lunii noiembrie

În mod cert, în condițiile socio-economice de azi, cartea Marelui Preot ne atrage atenția să fim prudenți în luna noiembrie și să ne gândim de două ori înainte de orice decizie.

Marele Preot ne spune că avem o lecție de învățat în luna noiembrie și că trebuie să ne concentrăm pe latura pozitivă, depășind cât mai repede implicațiile negative. Știm ce avem de făcut, știm că trebuie să facem sacrificii, dar există și aspecte pe care știm că nu le vom accepta prea ușor.

Aceasta este lecția lunii noiembrie, să învățăm treptat să ne acomodăm cu lucrurile pe care nu le putem controla, așa cum este pandemia de coronavirus sau cum sunt problemele economice și financiare care se vor acutiza în sezonul rece.

Ne raportăm la tradiții

Pe de altă parte, mesajul Marelui Preot ne aduce aminte că în situațiile mai dificile trebuie să ne întoarcem la rădăcini și să ne raportăm la tradiții.

Valorile de bază pe care le-am primit în familie, valorile sociale, bunul simț, justiția, adevărul ne vor ajuta să ieșim la liman, și tot în familie vom găsi puterea de a depăși problemele personale, intime sau medicale.

Ierofantul este o carte pozitivă, care ne arată calea, care ne dă un sfat bun și ne spune că linia dreaptă este cea mai sigură. Această carte se concentrează asupra puterii interioare și ne arată cum trebuie să beneficiem de ea.

Trebuie să ne ferim de speculații, de amatori, de persoanele care ne încurcă și care nu au încredere în noi. În cele din urmă, cartea de tarot a lunii noiembrie ne transmite să fim puternici, pentru că avem o bază solidă la care ne putem raporta și pe care ne putem sprijini, orice ar fi.