Cuprins
Luna plină din Fecioară va pune sub lupă aspecte din viața noastră care necesită mai multă atenție, mai multă grijă, reparație sau reconstrucție. Cu atât mai mult eclipsa de Lună din Fecioară, din 14 martie, vine să amplifice influența Lunii pline.
În plus, datorită faptului că Luna plină este însoțită de o eclipsă, vom reuși să încheiem un ciclu sau să punem capăt unei activități care ne solicita multă energie, resurse interne și chiar propria sănătate. Din această cauză putem spune că vor fi zodii care vor câștiga datorită acestei eclipse, dar și zodii care vor avea de pierdut, deoarece nu reușesc să elimine din viața lor ceea ce le consumă resursele.
Ce zodii pierd cu eclipsa de Lună din Fecioară
Influența puternică a acestei eclipse se va resimți în perioada 14 – 20 martie. Iar cele mai afectate 3 zodii vor fi, așa cum este de așteptat, Fecioara și Capricornul, fiind semne de Pământ, dar alături de ele și Scorpionul.
Nativii Fecioare trebuie să fie în primul rând atenți la sănătatea lor și să nu lase pe mai târziu un consult medical, dacă apar probleme și simptome dureroase. Eclipsa îi face mai conștienți de lucrurile, activitățile sau oamenii care le afectează sănătatea fizică și mentală.
Nativii Capricorni trebuie să fie și ei atenți cu sănătatea, să evite efortul prelungit și mai ales acele activități riscante care ar putea duce la entorse, luxații, rupturi de membre. Dar nativii Capricorni mai sunt vizați de eclipsă și în plan profesional. Unii pot primi vești neplăcute de la angajatori.
Nativii Scorpioni, semn de Apă, sunt influențati negativ de eclipsa de Lună din Fecioară care primește lumina Soarelui din Pești. Astfel că Scorpionii vor deschide ochii și vor vedea mult mai bine greșelile pe care le-au făcut în ultima perioadă. Mare atenție să nu le repete!
Ce zodii câștigă cu eclipsa de Lună din 14 martie
Eclipsele pot aduce și multe schimbări favorabile, dacă ne înscriem pe cursul lor și începem să analizăm lucrurile din unghiuri diferite. Aceasta este misiunea unei eclipse de Lună plină: să te ajute să vezi ceea ce părea inutil, neimportant, și să profiți de oportunități pe care nu le aveai înainte.
Primele două zodii care vor avea de câștigat după eclipsa de Lună din Fecioară vor fi Taurul și Peștii. Iar cea de a treia este o zodie pe care o ajută întotdeauna energia de Pământ a zodiei Fecioară și anume Berbecul.
Nativii Tauri pot descoperi acum un drum, o cale mai bună, mai scurtă, mai profitabilă pentru a încheia un proiect care va aduce bani și apreciere. Cu siguranță, vor avea o idee foarte bună în aceste zile pe care merită să o pună imediat în aplicare.
Nativii Pești sunt influențați direct de eclipsa de Lună din Fecioară, deoarece în aceste zile Soarele, care luminează Luna plină, se află în zodia lor. Așadar, Luna plină îi ajută să încheie cu bine un proiect legat de casă, de familie sau de copii.
Nativii Berbeci vor fi susținuți de energia de Pământ a Fecioarei și vor reuși să negocieze în favoarea lor orice proiect sau plan care va debuta după data de 14 martie, iar acestea pot fi deopotrivă planuri personale sau profesionale.