Medeea, astrolog
Marcat de zodii Mutabile, cu semn de Foc, asupra cărora se va resimți din plin rigiditatea lui Saturn, anul viitor anunță evenimente ieșite din comun și schimbări majore în plan social și individual. Conjunctura astrală este una cu totul deosebită. Astrele mari se confruntă în semnele cardinale, Berbec (Foc) și Capricorn (Pământ), Saturn pendulează între Săgetător (Foc) și Scorpion (Apă), iar eclipsele de Lună ale anului se vor manifesta pe axa Berbec (Foc) – Balanță (Aer). Cu aceste aspecte contradictorii, 2015 va fi anul unui drum nou pentru mulți dintre noi. Fie că vom alege un alt stil de viață, fie că ne vom schimba profesia sau doar casa, fie că vom renunța la o relație nefericită și vom căuta echilibrul sufletesc în altă parte, fiecare dintre noi va fi afectat de influențele astrale puternice din 2015. Dar fiecare va avea șansa lui să aleagă ceea ce este mai bun pentru el și să își îmbogățească viața cu experiențe frumoase.
2015, de la un sezon la altul
În primele două luni ale anului, principala preocupare vor fi banii, deoarece situația financiară va fi destul de precară, atât la nivel individual, cât și social. Fiecare va încerca să găsească o soluție rapidă, dar numai cei care au un plan bine pus la punct vor reuși. Primăvara va începe cu pierderi și conflicte sociale, care mocnesc de multă vreme. Se vor răsturna legi cunoscute, se vor alege reguli noi, dar simțul justiției, pe care îl au toate zodiile de Foc, se va impune făcând dreptate celor care au avut de suferit. Tot primăvara va fi anotimpul potrivit pentru schimbările majore de care avem nevoie: un alt loc de muncă sau recalificarea profesională, o nouă casă sau o nouă dragoste, o altă viață alături de oamenii care te apreciază și care te susțin. Vara aduce liniște, echilibru și resurse noi. Este anotimpul reconstrucției și al acumulării, pe când toamna va fi cea mai bună perioadă pentru progres. Planurile ambițioase și ideile inovative vor avea mai mult succes pe parcursul toamnei, deoarece vom avea toți de câștigat sub influența eclipsei de Soare din 13 septembrie. Toamna viitoare poate aduce mari împliniri tuturor zodiilor, astrele ne vor ajuta să consolidăm și să finalizăm ceea ce am început din vară, iar proiectele pornite cu stângul se vor îndrepta. Ultima parte a anului viitor va fi o perioadă lipsită de griji și prosperă pentru mulți dintre noi!
Capra, cu ghinion pentru superstițioși

Photo credit: TheAlieness GiselaGiardino²³ / Foter / CC BY-SA
În calendarul astrologic chinezesc, anul 2015 va fi anul Caprei sau al Oii de lemn. Superstițioșii se tem că va începe o perioadă mai dificilă, chiar dacă oaia este un animal îndrăgit și înzestrat cu multe calități. Zodia Caprei simbolizează afecțiunea, dragostea de familie și compasiunea. Se spune, însă, că nativii acestui semn sunt prea buni și prea slabi pentru viața dură care îi așteaptă. Cu toate acestea, anul Caprei sau al Oii, care va începe pe 19 ianuarie, stă sub semnul cifrei 8, deoarece Capra este cel de al optulea semn astral, simbol al generozității și belșugului. Pacea, prosperitatea, dragostea și buna înțelegere sunt darurile acestei zodii, iar elementul de Lemn va pune accentul pe creativitate și originalitate. Chiar dacă oaia este, uneori, încăpățânată și inflexibilă, ea reușește să se adapteze în vremurile dificile și să depășească obstacole pe care alte zodii nu reușesc să le învingă. Este devotată familiei și își ajută prietenii la nevoie. În anul Caprei, mulți dintre noi vom găsi resurse nebănuite pentru a merge mai departe și pentru a ne atinge visele.
2015 și influența lui Saturn în Săgetător
Se spune despre Saturn că este marele astru al provocărilor, maturității și al dezvoltării interioare. El impune reguli noi și constrângeri, te ghidează pe un drum pe care, poate, nu l-ai fi ales de bună voie, dar care te poate conduce fără riscuri la ceea ce ți-ai propus să realizezi. Este un dascăl sever, ne pune în fața unor teste dificile, dar tot ceea ce învățăm de la el ne va ajuta să fim pregătiți pentru orice în viață. În 2015, Saturn va tranzita semnul Săgetătorului, optimist, activ, independent și, de multe ori, un revoltat neînțeles. Influența lui Saturn, calm, obiectiv și înțelept, va aduce tocmai echilibrul de care această zodie are nevoie. El va rămâne în Săgetător până în luna decembrie a anului 2017, o perioadă lungă în care influența lui se va resimți din plin în societate, în afaceri, comerț și politică. Educația la nivel înalt, creșterea spirituală și credințele stau și ele sub semnul Săgetătorului, astfel că ne putem aștepta la progrese semnificative și în aceste domenii. Iată ce domenii vor primi energia benefică a lui Saturn, pentru fiecare zodie în parte.
Berbec: căsnicia, parteneriatele, relațiile de muncă și de afaceri.
Taur: moștenirile, problemele juridice și administrative, viața spirituală.
Gemeni: marile visuri, călătoriile inițiatice, experiențele inedite, credințele și valorile spirituale.
Rac: statutul social, relația cu părinții, privilegiile la locul de muncă.
Leu: popularitatea, prietenii, protectorii.
Fecioară: marile probe ale vieții, provocările și schimbările majore.
Balanță: dezvoltarea spirituală, independența și succesul.
Scorpion: banii și bunurile dobândite prin muncă, talentele native.
Săgetător: comunicarea, relațiile sociale, educația, călătoriile.
Capricorn: familia, relația cu rudele, căminul.
Vărsător: relațiile sentimentale, distracțiile, legătura cu copiii.
Pești: munca, parcursul profesional, sănătatea.
Citește cât de norocoasă va fi zodia ta anul acesta aici
sursa foto: Shutterstock.com