Le vezi în fiecare dimineață când te trezești și nu mai știi ce produse să folosești pentru a le reduce sau acoperi. Înainte de a cheltui o avere pe cele mai scumpe creme, află de ce apar și câte din obiceiurile de mai jos sunt și în lista ta.

Fumatul

Este un obicei dăunător pielii și duce la apariția prematură a ridurilor. Se pare chiar că este principalul factor care cauzează riduri în jurul gurii, chiar și la persoanele mai tinere.

Stilul de viață nesănătos

Consumul excesiv de băuturi alcoolice și cafea, excesele de orice fel, nopțile pierdute, insomniile, nerespectarea orelor pentru odihnă, toate acestea duc la formarea cearcănelor și, mai apoi, la apariția ridurilor pe pleoape și a celor din jurul ochilor.

Expunerea la soare

Dacă stai la soare în orele nerecomandate și nu-ți protejezi pielea cu creme cu factor de protecție solară, vei vedea consecințele încă de când ești tânără. Pielea se deshidratează, se usucă, își pierde suplețea și apar ridurile.

Lumina prea puternică

Știi denumirea populară „laba gâștei”. Sunt cutele care se formează atunci când ții ochii strânși, iar una dintre cauze este expunerea la lumina prea puternică. Folosește ochelari de soare cu lentile de bună calitate, iar dacă ai probleme de vedere (miopie), neapărat poartă ochelarii prescriși de oftalmolog și nu-ți forța ochii.

Slăbirea rapidă

Dietele drastice, de exemplu cele prin care slăbești câteva kilograme într-o săptămână, pot dăuna mult tenului tău. Explicația e simplă. Grăsimea subcutanată dispare în urma pierderii rapide în greutate, și astfel dispare și suportul care menține netezimea pielii. Grăsimea începe să dispară mai întâi la nivelul feței, al gâtului și mai târziu în alte zone ale corpului.

Îngrijirea incorectă a tenului

Faptul că trebuie să-ți alegi produsele de îngrijire în funcție de tipul tău de ten nu este un mit. Ce se poate întâmpla, de exemplu, dacă ai tenul uscat și folosești produse pentru ten gras? Tenul uscat este predispus la apariția timpurie a ridurilor, iar dacă folosești produse pentru ten gras precum loțiuni astringente, săpun, produse de eliminare a sebumului, nu vei face decât să accelerezi formarea ridurilor.

Foto: 123rf