• Spală-l cu un șampon hrănitor

 

Părul tern are nevoie de ingrediente cu acțiune blândă, care să îndepărteze praful și murdăria, dar, în același timp, să îi ofere nutrienții necesari și să redea firului de păr elasticitatea. Ia o cantitate mică de șampon, adaugă puțină apă, masează-l ușor pe palme, apoi aplică-l începând de la creștet spre ceafă. Întinde apoi produsul pe toată lungimea părului și fă un masaj delicat, mai întâi al rădăcinilor și apoi al vărfurilor. Dacă ai părul lung, nu îl strânge în creștet și nu îl masa puternic, în  toate direcțiile, ca să eviți ruperea și încurcarea firelor de păr. Pentru că sunt mult mai fragile, vârfurile trebuie masate mult mai mai atent și mai blând decât rădăcinile. Lasă 2 minute produsul  în păr și clătește-te bine după fiecare șamponare.

  • Hrănește-l cu o mască reparatoare

 

Măștile-tratament vin să completeze îngrijirea părului aspru, prin acțiunea lor intens hidratantă. Astfel de produse se aplică la sfârșitul șamponării, pe părul bine clătit, se lasă câteva minute, apoi se îndepărtează prin clătiri repetate. Măștile acționează îndelungat, protejând perfect părul de acțiunea nocivă a factorilor externi: soare, aer condiționat, vânt, umezeală etc.

  • Clătește-l cu o loțiune purificatore

 

Resturile de șampon dau părului un aspect încărcat și estompează strălucirea naturală, așa că fii sigură că te clătești cât mai bine la finalul băii. Pe lângă clasicul amestec cu oțet de mere, în ultima apă de clătire mai poți pune suc proaspăt de lămâie sau poți folosi o infuzie din coajă de lămâie. Oricare din aceste combinații limpezește perfect, lasă părul curat, lucios și mătăsos. Tamponează rădăcinile și vârfurile cu prosopul, apoi aplică un balsam fără clătire, care să descurce părul și să îi ofere o îngrijire de durată.

  • Îngrijește-l cu o perie naturală

 

Perie-ți părul în fiecare seară, timp de câteva minute, cu o perie din păr natural.  Acest procedeu are rolul de a înlătura particulele de praf și de a da părului volum natural. Începe cu vârfurile și urcă treptat spre rădăcini, pieptănând ușor, cu mișcări delicate, fără să tragi în locurile în care firele sunt încurcate.

Sursa foto: Flickr.com