Principalul motiv de îngrijorare când vine vorba despre tenul gras este excesul de sebum. Acesta cauzează o serie de reacţii inestetice pe care cu greu le poţi ţine sub control. În cele mai multe cazuri, după o oră, două de la curăţarea tenului, acesta va fi din nou lucios, punctele negre sau coşurile apar frecvent din cauza dilatării porilor (ca urmare a aceluiaşi exces de sebum), iar despre un machiaj impecabil şi rezistent nici nu poate fi vorba. Şi totuşi, având la îndemână informaţia corectă, acest exces de sebum (cauzat de schimbările hormonale din organism) poate fi folosit în avantajul tău.

Lista de “aşa nu”

Este posibil ca, din dorinţa de a ţine sub control acest flux de sebum, să foloseşti produse nepotrivite, care irită tenul şi care, reacţionând, să producă şi mai mult sebum. Iată la ce trebuie să fii atentă: “În cazul tenului gras trebuie evitate produsele care acoperă deschiderea glandelor sebacee la piele, care irită glandele şi stimulează producţia de sebum. Sunt interzise produsele cu bază grasa. De asemenea, pe lista de substanţe nu trebuie să se regăsească vaselina (petrolatum), uleiurile minerale, parafina, uleiul de shea, squalenii şi lanolina. Nu trebuie folosite nicidecum produsele adresate tenului uscat şi nici produse antiaging pentru tenul matur, din cauza texturii mult prea emoliente. Nu folosiţi produse care au în compoziţie alcool, deoarece acesta vor irita şi mai mult glandele sebacee, crescând producţia de sebum”, explică medicul specialist dermatolog Ioana Silvia Simian.

Îngrijirea corectă

Rutina de îngrijire zilnică a tenului gras nu diferă de cea a celorlalte tipuri de ten, important este să alegi produsele potrivite: “folosiţi demachiante cât mai fluide, tip apa micelară sau gel. După demachiere, spălaţi tenul cu un săpun blând, care nu usucă şi nu irită tenul. Dacă folosiţi produse care trateaza acneea, este ideal ca spălarea să se facă cu produse destinate pielii sensibile, cum sunt formulele syndet sau surgras. Spălaţi-vă doar de două ori pe zi sau după ce transpiraţi intens.
Imediat dupa spălarea şi tamponarea feţei cu prosopul, aplicaţi o cremă potrivită tenului gras, fie că vorbim despre o cremă hidratantă, antirid sau de protectie solară. Limitaţi folosirea loţiunii tonice, pentru că aceasta poate stimula secreţia de sebum. Nu exageraţi nici cu procedurile de peeling şi gomaj, o data pe săptămână este suficient”, concluzionează dr Ioana Silvia Simian.

Partea plină a paharului

O îngrijire corectă a tenului, cu ajutorul produselor potrivite, te va ajuta să vezi, în sfârşit!, şi avantajele pe care le are un astfel de ten. În primul rând, acesta nu se va deshidrata, pentru că pelicula de sebum nu permite pierderi de apă. Fiind un ten mereu hidratat, ridurile fine – cele
care anunţă îmbătrânirea tenului – apar mult mai târziu. În plus, spune medicul dermatolog, “pe lângă conţinutul de lipide, sebumul are şi acizi care luptă cu factorii agresivi: bacterii, virusuri.
Menţine un pH capabil să reducă efectul nociv al substanţelor alcaline. Este o sursă importantă de vitamina E pentru toate straturile pielii.”

Sursa foto:Shutterstock