Acest deodorant natural la care se folosește uleiul de cocos este bun și pentru pielea sensibilă care se irită repede.

Deodorantul natural este bun și pentru că nu conține chimicale, cele care fac rău organismului după ce pătrund prin porii pielii.

Efectul său este unul de durată, după cum susțin cei care l-au folosit.

Printre ei se află și mulți practicanți de sport care spun că după activități intense au mirosit tot proaspăt.

Acesta este și o alternativă ideală pentru micuțele domnișoare sau băieți care trec la un nou capitol din viața lor și vor să miroasă bine.

Uleiul de cocos poate ucide 93% din celulele canceroase

Deodorant natural din ulei de cocos. Cum îl prepari acasă

Ai nevoie de

– 6-8 linguri de ulei de cocos natural

– 1/4 cană de bicarbonat de sodiu

– 1/4 cană amidon de porumb sau pudră arrowroot (se găsește și la noi).

Cum prepari deodorantul natural

Amestecă toate ingredientele de mai sus, folosind cantitățile indicate.

Uleiul de cocos se adaugă treptat în timp ce se amestecă ingredientele. Produsul final crebuie să aibă consistență cremoasă.

Pune amestecul obținut într-o formă în care să se solidifice. Poți folosi și recipientul gol al unui deodorant de susoară mai vechi.

Îl poți aplica pe piele și cu ajutorul degetelor. Această cantitate ar trebui să ajungă pentru 3 luni dacă este folosit deodorantul zilnic de 2 persoane.

Îți punem la dispoziție un dicționar medical de boli, semne, simptome și metode de tratament, care să te ajute să afli mai multe despre corpul tău și despre modul în care el funcționează.

Sursa foto

Save