Consumat în mod constant, ceaiul are numeroase beneficii asupra tenului. Tot ce trebuie să faci este să alegi ceaiurile despre care știi că influențează în bine starea de sănătate a tipului tău de ten, să le bei sau să le aplici direct pe piele, sub formă de comprese, și să te bucuri de rezultate: un chip mai curat, mai luminos, mai relaxat.

 

Ceaiuri pentru tenul sensibil

Ceaiul de mușețel, aplicat cu ajutorul unei dischete demachiante, ajută la decongestionarea tenului iritat sau înroșit de soare. Dacă ai tenul gras, predispus la acnee, o compresă cu ceai de mușețel este, de asemenea, eficientă. Las-o circa 15 minute pe piele, după ce ai curățat-oînainte și ai îndepărtat sebumul în exces. Completează acest tratament extern și include o cană, două de ceai de mușețel pe care să le consumi pe parcursul zilei.

Ceaiuri pentru tenul uscat 

Ceaiul verde este o combinație de antioxidanți foarte puternici (polifenoli) care revigorează pielea, și de vitamine și minerale care au rolul de a proteja pielea de soare, precum și de a estompa cearcănele. O compresă cu ceai verde rece este eficientă în acest sens. Și, bineînțeles, o cană de ceai verde dimineața este obligatorie, dacă vrei să intri mai repede în formă.

Ceaiuri pentru tenul îmbătrânit 

Ceaiul de Roiboos este recomandat atunci când pe ten încep să se vadă urmele nedorite ale îmbătrânirii, însă beneficiile sale nu se opresc aici. Eczemele și acneea pot fi și ele tratate cu ajutorul acestei infuzii bogate în flavonoizi, care se pretează și la tenul alergic.

Ceaiuri pentru tenul „stresat“ 

Este suficient să spui lavandă și deja devii mai relaxată. Așa se întâmplă și cu pielea ta, după ce bei un ceai liniștitor de lavandă. Pielea începe să se destindă, datorită antioxidanților care îndepărtează efectele neplăcute pe care poluarea le are asupra pielii. Pentru un rezultat imediat, folosește uleiul de lavandă în diferite combinații și ca parte a rutinei tale de îmbăiere.

Ceaiuri pentru tenul încărcat 

Consumat în mod constant, ceaiul de citrice, cel mai adesea lămâie, ajută la curățarea tenului de impurități. Sucul de lămâie este bogat în vitamine și minerale necesare atunci când trăiești într-un mediu poluant. Pregătește-l din trei lămâi tăiate, pe care le adaugi în 500 de ml de apă atunci când aceasta este fierbinte.

 

Copyright: tolikoffphotography / 123RF Stock Photo