Machiajul este subiectiv, e adevărat, însă există câteva îndrumări în legate de asortarea machiajului cu frumusețea verii.
1. Folosești farduri închise la culoare. Dacă în trusa de cosmetice predomină bejuri închise și griuri, renunță la ea sau pune-o deoparte, pentru lunile de toamnă-iarnă. Poate că te-ai obișnuit cu un singur tip de machiaj, care știi că te avantajează, însă îți propun ca vara aceasta să faci o schimbare. Alege culori calde, care să îți deschidă privirea și să o pună mai bine în valoare. Folosește o textură cremoasă, care face mai bine față căldurii decât fardul-pudră.
2. Ai același fond de ten. Odată cu venirea verii, culoarea pielii se schimbă, prin urmare un fond de ten care ți s-a potrivit iarna trecută nu are cum să ți se potrivească și acum. Este posibil să nu vezi o diferență evidentă, însă în lumina soarelui cu siguranță se va observa diferența de culoare dintre față și gât.
3. Nu folosești creme cu factor de protecție solară. Nu ești dispusă să aplici încă un strat de cremă ca parte din ritualul zilnic de îngrijire? Înseamnă că îți asumi riscurile unei expuneri neprotejate la soare, care poate duce la înroșirea pielii, la arsuri din cele mai urâte, ca să nu mai vorbim despre melanoame – cancerele de piele.
Sursa foto: 123rf.com