Medicii dermatologi recomandă aplicarea cremei de protecție solară în cantități generoase, de mai multe ori pe zi. Din acest motiv, tubul pe care l-ai cumpărat ar trebui să fie suficient pentru o vară. Dacă însă vara trecută nu ai consumat toată crema, iată în ce condiții aceasta nu mai poate fi folosită:

1. Dacă recipientul a fost păstrat într-un spațiu călduros, poți să arunci crema. Ingredientele
sale active și-au pierdut din eficiență.

2. Verifică termenul de valabilitate, iar dacă încă te încadrezi, verifică mirosul și culoarea.
Dacă ți se pare ceva neobișnuit, renunță la cremă.

3. Dacă termenul de valabilitate nu este trecut pe ambalaj, mai bine n-o mai folosi. Altfel, riști ca pielea să se irite. Data viitoare când cumperi o astfel de cremă, poți scrie data achiziționării pe ambalaj. Însă cel mai bine este să eviți astfel de produse.

4. De regulă, după ce le desfaci, cremele își păstrează termenul de valabilitate pe perioada unui an.

Sursa foto:123rf.com