Alimentele bogate în apă sunt răcoritoare, pline de nutrienți, slabe caloric în mod natural.

Pentru a te menține hidratată nu trebuie să omiți să bei apă.

Bei cât poți, poate și puțin mai mult, și nu uita că ai apă și în legumele și fructele sănătoase pe care le consumi.

Un procent de 20% de apă le iei zilnic din alimentație solidă, în special legume și fructe.

Lipsa apei din organism are efecte devastatoare, chiar uscarea creierului, și nu este o glumă. Pielea îți arată dacă bei suficientă apă.

Sfecla roșie – beneficiile sale dacă o consumi în fiecare zi

Alimente bogate în apă care te mențin hidratată. Ce ar trebui să mănânci

Alimente bogate în apă care te mențin hidratată – castravetele

Conține apă în proporție de aproape 97%, îl găsești în magazine mai tot timpul anului, iar atunci nu ai de ce să nu profiți.

Îl poți blendui alături de iaurturi simple, îl poți face supă, ba chiar îngheța în cuburi la congelator.

Alimente bogate în apă care te mențin hidratată – salata iceberg

Acest tip de salată conține aproape 96% apă și poate fi servită ca garnitură sau fel principal.

Conține multe fibre și nutrienți precum folați și vitamina K.

Salata iceberg crocantă are cea mai multă apă dintre sortimente.

Alimente bogate în apă care te mențin hidratată – rădăcina de țelină

Nu este lipsită de calorii, dar are foarte puține. Sub 7. Are un conținut de 95% apă.

Țelina este bogată în fibre, iar apa îți va da senzația de sațietate.

Mai conține folați și vitamina A, C și K.

Mai trebuie să știi că țelina neutralizează acidul din stomac și este deseori recomandată ca remediu natural pentru arsuri și reflux acid.

Alimente bogate în apă care te mențin hidratată – ridichile

Cât mai sunt pe piață ar fi bine să profiți de ele și de beneficiile lor.

Dulci-picante și colorate, ridichile sunt bogate în antioxidanți precum catechina (care se regăsește și în ceaiul verde).

Alimente bogate în apă care te mențin hidratată – roșiile

Conțin până la 95% apă și sunt delicioase în salate și alte preparate culinare.

Proprietățile pe care le au le fac să fie apreciate în special vara, când este sezonul lor. În magazine ar trebui să le alegi pe cele bio.

Alimente bogate în apă care te mențin hidratată – ardeiul gras verde

Are un conținut de 93% apă în compoziție, iar cel galben 92%.

Conține mulți antioxidanți și nutrienți, are puține calorii și poate fi consumat fără probleme, mai ales în diete de slăbire.

Alimente bogate în apă care te mențin hidratată – conopida

Are un conținut de 92% apă, multe vitamine, fitonutrienți, scade colesterolul, luptă împotriva cancerului.

Alimente bogate în apă care te mențin hidratată – spanacul

Spanacul este bogat în apă – are 91% și te hidratează.

Această legumă cu frunzele verzi mai conține și luteină, potasiu, fibre, folați, vitamina E ce luptă împotriva radicalilor liberi.

7 motive pentru care nu reușești să slăbești. Trucuri să treci de faza de platou

Alimente bogate în apă care te mențin hidratată – căpșunile

Chiar dacă a trecut sezonul lor, anul viitor trebuie să mai faci o cură de căpșuni. Conțin 91% apă, au carbohidrați, fibre, proteine.

Sunt excelente după o ședință de antrenamente, dar și ca gustare la orice oră.

Zmeura și coacăzele au în jur de 85% apă, iar murele circa 88%.

Alimente bogate în apă care te mențin hidratată – broccoli

Această legumă are un conținut de aproape 91% apă în compoziție, dar și fibre, potasiu, vitamina A, C.

Este una dintre legumele cele mai bogate în sulforane, compus ce luptă împotriva cancerului.

Alimente bogate în apă care te mențin hidratată – grapefruit

Are un conținut de 90,5% apă, dar nu toată lumea se împacă cu acest fruct, mai ales dacă au de urmat un anumit tratament medicamentos.

Ajută la hidratare, dar și la subțierea taliei, scade colesterolul rău, stabilizează glicemia, potolește foamea.

Alege cu grijă legumele și fructele pe care le consumi, cele naturale au proprietățile adevărate și sunt extrem de sănătoase.

Bucură-te de ele atunci când este sezonul lor și vei avea un organism puternic și o imunitate de fier. Sperăm că vara ce a trecut ai profitat de pepene!

Îți punem la dispoziție un dicționar medical de boli, semne, simptome și metode de tratament, care să te ajute să afli mai multe despre corpul tău și despre modul în care el funcționează.

Sursa foto

Vezi şi alimente care scad tensiunea arterială!