Genți
Dacă până acum am purtat genți și poșete voluminoase, trendul acesta va fi ușor-ușor pus în umbră de noile modele care-și vor face apariția în această primăvară. Dimensiunea genților de umăr va fi cu totul alta: se vor micșora și vor avea o formă mai degrabă pătrată decât dreptunghiulară. La mare căutare vor fi gențile plic simple, masculine sau cu inserții din franjuri. Veți vedea în magazine din ce în ce mai multe poșete care amintesc fie de perioada victoriană cu acel mic săculeț rotund atârnat de încheietura mâinii, fie de gentuța clasică model vintage cu barete scurte, așa cum purtau doamnele din perioada interbelică.
Pantofi
Pe lângă modelul oxford care, pare-se că ne-a cucerit anul trecut, va conviețui și modelul derby la fel de îndrăgit de iubitoarele de pantofi. Sunt acei pantofi de inspirație masculină care au făcut furori în 2015. Cel mai probabil și în 2016 va fi la fel. Pe tronsonul mai feminin al pantofilor avem un calapod puțin diferit, cu un toc rotunjit și nu foarte subțire. Amatoarele de barete și baretuțe, catarame și ciucuri în jurul piciorului și al gleznelor au de ce să se bucure, este raiul lor. Va predomina pielea velur, atât la pantofi cât și la genți.
Copyright: awrangler / 123RF Stock Photo