6 detalii pe care trebuie să le ai în vedere când îți cumperi o geantă nouă:
- Să fie versatilă
Nu vei avea mereu timp, chef și energie să îți schimbi geanta odată cu fiecare ținută. Negrul și maro merg cu aproape orice și același lucru se aplică și în cazul culorilor metalice sau a nuanțelor de alb.
- De la un costum închis la o ținută casual
Ești persoana ținutelor care se află oarecum la extreme? Treci de la un costum de birou, închis la culoare, pe timpul zilei, la o pereche de blugi și un tricou simplu pe timpul serii? În acest caz poți alege o poșetă simplă de un portocaliu aprins, roșu sau o nuanță de roz, care se va potrivi excelent celor două variante. Nu mai trebuie să-ți muți cardurile, actele și trusa de machiaj dintr-o geantă în alta.
- Dacă știi că ești mereu pe drumuri
O geantă mică și în care să ai toate lucrurile de care vei avea nevoie pe timpul unei zile pline de activități va părea că stă să explodeze, așadar, din punct de vedere estetic nu va fi în ordine, și cel mai probabil nici nu va fi prea eficientă. Dacă ești genul de persoană care toată ziua se află în mișcare și e foarte activă, va trebui să te uiți după o geantă mai mare, care să poată să cuprindă toate lucrurile de care ai nevoie, de la o agendă, la o umbrelă mică, acte pentru muncă, până la poșeta cu banii, cardurile și actele.
- Geanta trebuie să fie pe măsura ta
Ești mai mică de înălțime? Atunci nu purta o geantă cu care dai impresia că ai putea s-o folosești pe post de palton. Potrivește dimensiunea genții pe care o vei cumpăra cu proporțiile tale, altfel vei atrage foarte ușor atenția, și nu într-un mod pe care ți-l dorești.
- O geantă care nu te va încărca
Dacă te numeri printre persoanele mereu active și obișnuite să se deplaseze mult, atunci poți merge pe un model de geantă de tip poștaș. Lasă ghiozdanul pentru cei care merg la școală sau pe munte și alege un astfel de model dacă de obicei te deplasezi cu laptopul sau tableta după tine. În acest fel nu vei resimți niciun disconfort și vei avea mereu mâinile libere.
- Dacă vrei rezistență în timp
Gențile rezistente vin de obicei și cu o etichetă destul de piperată, însă gândește-te că acestea reprezintă o investiție pe termen lung. În primul rând, alege un model din piele naturală, iar aici gama poate fi foarte variată, de la crocodil sau aligator, la piele de struț sau piton. Desigur, în privința designului ar trebui să mergi pe o variantă clasică și care să ți se potrivească și peste ani.
Sursă foto: Shutterstock / Copyright: HighKey