Tainele descoperite la Mănăstirea Curtea de Argeș

Povestea meșterului Manole rămâne, poate, cea mai emoționantă și duioasă poveste despre sacrificiul iubirii. Dar nu mai este doar o poveste! S-a stabilit de ceva vreme că Manole nu a fost doar un simplu personaj din folclor. Ctitorul mănăstirii, Neagoe Basarab, colaborase la construcția unei moschei cu un arhitect de origine armeană, Manoli din Niaesia, iar acesta avea să îl ajute mai târziu să ridice cea mai frumoasă biserică din Țara Românească din acele vremuri medievale.

Curtea de Argeș. Compromisuri și uneltiri

Lui Basarab, școlit la Roma și apoi la Constantinopole, nu îi erau străine stilurile arhitecturale ale secolelor XIV – XVI, de la coloanele palatelor din Roma și Veneția, la complicata dantelărie a moscheelor otomane. Și-a dorit mult ca biserica lui de suflet să fie făcută din marmura cea mai albă, adusă din insulele grecești.

Dar Poarta nu aproba niciunde construcția de biserici din marmură. Niciun alt edificiu de cult, cu atât mai puțin ortodox, nu trebuia să se ridice la frumusețea moscheelor din Imperiu.

Dar Neagoe și-a făcut planurile cu Manoli și a obținut aprobarea pentru importul de marmură din Grecia printr-un vicleșug. Sultanul a aflat adevărata destinație a marmurei pe care o cerea Basarab, dar a închis ochii.

Poate tocmai de aceea, pe cheia de boltă a bisericii lui Neagoe a stat multă vreme o piatră scrisă cu numele lui Allah. Dar biserica a fost grav avariată de oastea principelui transilvan Gabriel Bathory în anul 1610, iar piatra lui Allah s-a pierdut după ce tot acoperișul de plumb a fost scos și topit pentru armele cotropitorilor.

Istoria locului bântuit de dezastre

Împătimiții poveștilor istorice știu, însă, că nu Basarab a fost primul domnitor roman care a ridicat aici o biserică. Primul lăcaș de cult de la poarta actualului oraș Curtea de Argeș a fost sfințit în 1439 și a fost ridicat de Vlad Dracul.

În anii 1444 și 1446 au avut loc două cutremure puternice, cel de al doilea fiind chiar de 7,5 grade pe scara Richter, care au distrus din temelie biserica domnitorului Țării Românești. Tot atunci a fost distrusă și cetatea de apărare de la Poienari, reconstruită mai târziu de Țepeș Vodă.

Dar biserica lui Vlad Dracul a fost reconstruită, mai frumoasă și mai mândră, de Neagoe Basarab. Și aceasta a fost distrusă aproape complet de armata lui Gabriel Bathory, de parcă fusese ridicată pe pământ blestemat. Fiul lui Neagoe, Matei Basarab, reușește să o refacă parțial, iar munca lui este continuată mai târziu de Șerban Cantacuzino.

În realitate, din biserica mândră făcută de meșterul medieval Manoli nu s-a mai păstrat mare lucru, dar a rămas vie legenda sacrificiului suprem în numele artei.

Din diverse izvoare istorice și din rămășițele descoperite îngropate la temelia bisericii actuale, se știe că biserica lui Neagoe Basarab ar fi avut turle foarte înalte, răsucite și împodobite cu foiță de aur. Ele s-au dărâmat primele la cutremure, apoi au fost distruse în întregime de cotropitori.

Mănăstirea, reconstruită la porunca Regelui Carol

De cum a văzut biserica de la Curtea de Argeș, Regele Carol a știut că aici vrea să fie necropola regală. El a dispus reconstrucția și renovarea bisericii, apelând la arhitectul francez Emile Andre Lecomte de Nouy. Zidurile au fost dărâmate atunci aproape complet, iar bucăți din frescele vechi se păstrează azi la trei muzee din țară, unul dintre ele fiind Muzeul Național de Artă al României.

Același arhitect francez a demolat și un paraclis foarte vechi din curtea bisericii, care conținea o frescă valoroasă. Locul și pictura s-au pierdut definitiv, deoarece aici a fost extins parcul destinat familiei regal, îmbogățit cu specii de arbori rari. De Nouy a fost adesea criticat în ziarele vremii pentru modul în care a condus restaurarea bisericii,

Curtea de Argeș, poate cea mai frumoasă mănăstire românească

Oricât de mult și-a dorit Neagoe Basarab să zidească ”mănăstire-naltă/ cum n-a mai fost altă”, istoria a fost crudă cu acest lăcaș. Distrusă de incendii, de oștiri dușmane, de cutremure și apoi schimbată din temelii de restauratorii străini care nu i-au înțeles menirea, Mănăstirea Curtea de Argeș are un loc special în inima românilor. Niciodată legenda și frumusețea ei nu vor pieri, chiar dacă zidurile ei, ca și timpurile, au fost vremelnice.

Izvorul meșterului Manole

Din izvoare vechi se știe că, foarte aproape de zidurile primei biserici, ridicată de Neagoe Basarab, ar fi curs un izvor cu apă dulce. Ba chiar unele variante ale legendei spun că izvorul ar fi țâșnit din lacrimile Anei care știa că va fi sacrificată pentru mănăstire și și-a acceptat destinul fără să își condamne soțul. Cert este că izvorul a existat și multe secole de-a rândul localnicii veneau aici pentru apă. În timpul cutremurelor, micul fir de apă a dispărut, dar mai târziu, foarte aproape de zilele noastre, el a fost găsit și azi putem scoate apă bună de la Fântâna Meșterului Manole, aflată lângă zidul mănăstirii.

Sursa legendei, în comunitatea gogilor

Legende legate de sacrificii dureroase pentru protejarea unor construcții emblematice apar la multe popoare vecine, ba chiar și în culturi îndepărtate precum cele din Asia sau din Africa. Dar legenda meșterului Manole se pare că a pătruns la noi din părțile Macedoniei, unde exista, la începuturile timpurilor medievale, o comunitate puternică de zidari cunoscuți drept ”gogi”. Meșterii macedoromâni erau deosebit de uniți și își păstrau cu grijă tainele meseriei, ritualurile și obiceiurile specifice. Meseria lor presupunea, însă, mulți ani de ucenicie dură și cu toții erau nevoiți să își lase în urmă familiile și locurile natale. 

Vezi si alte locuri de vizitat in Arges – obiective turistice de neratat!

Vezi informații despre manastirea Tismana si despre manastirea Prislop!

foto: Adina Stănilă