• Alimentație hrănitoare

Primele zile de purtare a unui aparat dentar reprezintă perioada de acomodare a pacientului cu acesta. Din acest motiv, persoana va evita gustările între mese și anumite alimente care provoacă disconfort. Prezența brackeților obligă pacientul la o selecție atentă a alimentelor de consum, evitându-le pe cele precum sunt chipsurile, popcornul, alunele sau altele. Ceea ce nu poate fi decât o veste minunată, având în vedere că alimentele dificil de mestecat sunt abundente în E-uri. Consecința? O dietă pentru slăbit cu rezultate garantate.

  • Te vindeci de obiceiurile dăunătoare

Dacă obișnuiești să îți rozi unghiile, află că purtarea aparatului dentar este soluția pentru a scăpa de acest obicei care afectează aspectul mâinilor tale. Luând în calcul faptul că, tratamentul ortodontic are o durată mare de timp, atunci obții un câștig dublu: mâini frumoase și o dantură sănătoasă.

  • Îngrijire orală ca la carte

Știai că peste 70% dintre problemele dentare sunt cauzate de o igienă precară sau efectuată necorespunzător a dinților? Înghesuirea dentară îngreunează periajul și folosirea adecvată a aței dentare, favorizând placa bacteriană ce poate genera carii, probleme gingivale și multe alte afecțiuni dentare care atacă în timp organele interne.

  • Sistem digestiv funcțional

Dantura aliniată incorect face ca alimentele să nu fie fărâmițate suficient, fapt care va crea probleme ale digestiei. Masticația ajută organismul să secționeze alimentele în părți mici pentru a simplifica extracția vitaminelor. Astfel, problemele de masticație încurajează instalarea anemiei și a durerilor de stomac (din cauză că primește bucăți prea mari de alimente).

  • Dicție mai bună

În timp ce vorbești, mișcarea limbii contra dinților din zona de sus participă la crearea de sunete. Dacă dinții sunt orientați prea tare către interiorul gurii sau în afară, vei dobândi probleme în articularea cuvintelor, de exemplu ‘’sâsâiala’’. 

  • Te pregătește pentru implantul dentar

Ideal ar fi ca în cazul în care ai în plan un implant dentar, să efectuezi cu prioritate tratamentul ortodontic, ținând cont că ocluzia și poziția dinților vecini trec prin anumite schimbări pozitive după utilizarea aparatului dentar.

Începerea în timp util a tratamentului ortodontic, prin folosirea aparatului dentar îți va asigura atât un zâmbet de care să fii mândru, cât și avantaje pentru sănătatea întregului organism.