Nu trebuie să disperi, există meserii ce te pot ajuta în perioada maternala, atât din punct de vedere social, cât și financiar. Una dintre acestea e cea de make-up artist. În continuare, îți vom arăta cum poți începe să practici această meserie în București.

Cum te poate ajuta un job în timpul concediului de creștere copil?

Creșterea unui copil și mai ales treburile casnice sunt „job-uri” full time care nu se termină niciodată, dar care uneori au nevoie de o mică pauză. 

Este cunoscut faptul că o proaspătă mămică trece prin diferite stări, mai ales în prima parte a perioadei maternale. De ce? Pentru că simte, dintr-o dată o ruptură de viața cotidiană pe care o știa până atunci.

De aceea, în astfel de momente, este indicat să aibă un scurt refugiu. Unul în care socializarea cu alte persoane să o ajute să se destreseze.

Astfel, dacă îți dorești să ai un astfel de moment este bine să te gândești din timp. Dacă încă te afli în perioada prenatală, investește în tine și urmează cursuri de make-up în București. 

Cum poți urma cursuri de make-up  pentru a avea o calificare și în perioada concediului maternal? 

Caută un centru de formare profesională care să corespundă cerințelor și necesităților tale precum distanța față de locuința ta, preț, perioadă de școlarizare, trainer și urmează cursuri de make-up în București. În principiu acestea durează între 2-3 luni, suficient timp până va sosi bebe. Încearcă să faci cursurile de make-up în perioada mai puțin aglomerată a vieții tale, pentru că, odată cu venirea, copilului prioritățile și timpul vor fi diferite. 

Cursurile sunt structurate cu o parte teoretică și una practică. Astfel cu ajutorul trainerului vei învăța toate secretele meseriei. Când vei finaliza perioada cursurilor de make-up, va trebui să susții un examen în urma căruia vei obține un certificat de calificare în domeniu recunoscută atât național, cât și internațional. 

După finalizarea cursurilor, în puținul timp liber, poți începe să practici meseria pe persoanele apropiate și prin colaborări pe diverse proiecte. Având în vedere că această meserie se poate practica cu succes atât part-time cât și full-time, poți să profiți de această perioadă la maxim. Astfel vei căpăta și experiență în domeniu și clienți care vor înțelege lipsa ta pentru o scurtă perioadă.

Cum împarți timpul între jobul de părinte și cel de make-up artist?

După ce perioada aglomerată și stresantă post naștere va trece, iar tu vei putea să ai un pic de timp liber, reia legătura cu toate persoanele cunoscute care știu de calificarea ta și mai ales care au beneficiat de serviciile tale. 

Poți chiar să începi o promovare în mediul online a serviciilor tale și chiar crearea unor legături cu diverse entități care au nevoie de make-up artist, precum studio foto, teatre, centre de producție media, centre de înfrumusețare, etc. Meseria de make-up artist nu necesită o locație specială, necesită talent, creativitate și o trusă de machiaj profesională, acesta este avantajul acestei meserii.

Odată reluate contactele, încearcă să îți creezi o agendă de programări destul de lejeră care să nu neglijeze nici copilul sau treburile casnice, dar nici angajamentele față de parteneri.

Momentele de „escapadă” de acasă te vor ajuta să treci cu bine peste perioada maternală. Jobul de make-up artist te solicită datorită creativității și a implicării, dar îți oferă și posibilitatea unei perioade de socializare, de care uneori este nevoie, mai ales dacă discuțiile vor avea alte subiecte decât cele pe care le poți avea în calitate de părinte.

Un alt avantaj al acestei perioade este posibilitatea de a urma cursuri de perfecționare în domeniu, care te vor ajuta în evoluția ta după perioada concediului maternal. 

Pe lângă toate avantajele sociale și satisfacțiile profesionale pe care această meserie ți le oferă, nu este de neglijat nici partea financiară. Acest job te va ajuta să îți rotunjești venitul lunar foarte ușor și fără stres.

Meseria de make-up artist poate fi procesată în orice condiții sau perioade ale vieții fără restricții de locație sau timp. Condițiile de bază sunt urmarea unor cursuri de make-up și practicarea ei pentru dezvoltarea tuturor abilităților necesare.