Fibromul uterin – simptome, diagnostic și tratament

Despre fibromul uterin

Fibromul uterin, denumit și leiomiom sau miom se manifestă prin creșterea în volum a uterului sau a îngroșării anumitor porțiuni ale peretelui acestuia, fie spre interior fie spre interior.

Incidența fibromului uterin este destul de ridicată, aproximativ 40% din femeile cu vârsta de până la 35 de ani diagnosticate cu această afecțiune, riscul crescând o dată cu vârsta, ajungând până la 70-80%.

Te-ar putea interesa și Cancerul mamar – Simptome, factori de risc, diagnostic și tratament.

O clasificare a fibroamelor uterine determină următoarea tipologie a acestora:

Fibromul intramural – este cel mai des întâlnit și este poziționat în interiorul peretelui uterului.
Fibromul subseros – este poziționat în afara uterului și are potențialul de a crește foarte mult în dimensiuni.
Fibromul submucos – este cel care se dezvoltă în interiorul uterului.
Fibromul pediculat – este atașat de uter printr-o legătură de țesut.

Cauzele și factorii de risc ai fibromului uterin

Studiile efectuate până astăzi sunt neconcludente cu privire la cauzele apariției acestei formațiuni benigne. Ceea ce s-a formulat destul de clar este că fibromul uterin este hormonodependent, așadar modificarea acestuia se petrec pe fondul unei instabilități hormonale.

De asemenea, studiile arată că apariția fibromului uterin poate apărea și ca urmare a unei moșteniri genetice, pe linie maternă, la care contribuie și factorii de mediu, stilul de viață și numărul de sarcini.

Femeile mai predispuse la fibromul uterin sunt cele cu vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani, riscul reducându-se pe măsură ce se apropie de menopauză.

Modalități de diagnostic

Diagnosticul fibromului uterin este explorat în urma unei simptomatologii specifice sau ca urmare a unei suspiciuni depistate la un control de rutină. Acesta poate fi confirmat prin:

Ecografie trans-vaginală – capabilă să determine dimensiunile peretelui uterului sau a fibromului;
Sono-histerografie cu infuzie de ser fiziologic – modalitate prin care este determinat conturul uterului.
Histeroscopie – modalitate de explorare a uterului, în interiorul său precum și a colului uterin.
IRM, CT a zonei pelvisului, pentru obținerea mai multor date cu privire la tipologia uterului și dimensiunilor acestuia.
Alte investigații prin care este exclusă natura malignă, de tip canceros: test Papanicolau, biopsie, markeri tumorali, etc.

Simptomele fibromului uterin

Fibromul uterin poate dobândi dimensiuni mari – circa 20-30 de cm, lucru care generează o serie de simptome. De multe ori, însă, acestea sunt surde, prezența unui fibrom fiind detectată numai la un control de rutină care include și o explorare imagistică.

Atunci când apar simptome, acestea pot fi:

Sângerarea abundentă. Aceasta poate veni la rândul ei la pachet și cu: dureri menstruale mai intense, prelungirea perioadei de menstruație până la o sângerare continuă. La rândul său, aceasta cauzează un deficit de fier ce poate duce la anemie.
Durerea pelvină. Aceasta se manifestă ca o presiune pe zona abdomenului inferior și depinde de amplasarea și poziția fibromului. Atunci când fibromul se dezvoltă către pelvis, pacienta poate resimți o durere ca o senzație de balonare, punând presiune pe intestine. De asemenea, poate cauza constipație sau ocluzie intestinală.
Senzația de urinare. Aceasta este dată tot de presiunea pusă pe zona pelvină, în acest caz pe vezica urinară.
Dureri în zona lombară sau durerea renală. Aceasta apare tot ca efect al presiunii pe organele pelvisului, de data aceasta pe ureter.
Uneori, fibromul uterin poate reprezenta una dintre cauzele infertilității, cel mai des atunci când fibromul nu oferă alte semnale ale prezenței sale. Cu alte cuvinte, acesta este descoperit atunci când este cercetată cauza infertilității.

Tratamentul chirurgical al fibromului uterin

Tratamentul fibromului uterin depinde foarte mult de factori ce țin de localizare, stadiul acut al simptomatologiei, vârstă, dorința pacientei de a avea copii și mai ales de dimensiunea fibromului.

Uneori, medicii amână luarea unor măsuri invazive, cum ar fi intervenția chirurgicală, monitorizând atent răspunsul organismului la menopauză sau alte schimbări hormonale naturale.

O altă abordare este cea farmacologică și presupune un tratament hormonal, care urmărește în principiu diminuarea fluxului menstrual. Există de asemenea și alte abordări, prin administrarea de analogi de hormon eliberator de gonatropine, modulatori ai receptorilor de progesteron, steroizi androgenici, agenți antifibrinolitici sau antiinflamatoare nesteroidiene.

Însă principala conduită terapeutică în cazul fibroamelor care implică simptomatologie acută, prin pierderi importante de sânge sau dimensiuni mari ale fibromului este reprezentată de intervenția chirurgicală.

În funcție de caz, aceasta poate presupune:

Histerectomia – intervenția prin care este extras uterul.
Miomectomia – intervenția prin care sunt eliminate fibroamele, fără extragerea uterului. Acest tip de intervenție poate fi realizat minim-invaziv.
Ablația endometrului – urmează operației de miomectomie și vizează oprirea sângerării.
Embolizarea fibromului uterin – intervenție minim invazivă prin care se păstrează uterul însă se pierde posibilitatea de a avea copii.
Mioliza – este o intervenție ce presupune crioablația (termică) a fibromului uterin.
Focalizarea ultrasonică ghidată prin rezonanță magnetică – utilizează undele ultrasonice pentru distrugerea termică a fibromului.