Serialul francez este un thriller întunecat, care o are în prim-plan pe Edwige Marion (Louise Monot). Aceasta este o polițistă din Lyon, care devine comisarul-șef al Poliției Transporturilor Feroviare, în cadrul brigăzii de la Gara de Nord din Paris (cea mai aglomerată stație de tren din Europa, a cărei arhitectură a inspirat-o pe cea a Gării de Nord din București).

Într-un peisaj violent și plin de figuri periculoase, eroina titulară investighează cazuri întunecate, încercând să păstreze echilibrul între locul de muncă și viața personală – Marion este mama adoptivă a unei fete adolescente, Nina (Sarah Pachoud). Fiecare episod vine la pachet cu noi provocări eroinei noastre: o serie de dispariții din Gara de Nord, un atac asupra Ninei, relația cu iubitul ei (Victor, care dispare fără urmă), răpiri, inundații botezate de presă „potopul secolului” și niște mumii descoperite în Sena!

Povestea este bazată pe seria de 15 romane despre Comisarul Marion, publicată în perioada 1996-2022 și semnată de Danielle Thiéry (75 de ani) – care a fost una dintre primele femei din istoria poliției franceze care a devenit comisar, în 1976. Thiéry și-a început cariera literară în anii ’90 și a scris romane polițiste și scenarii de televiziune. Serialul de 6 episoade este bazat pe trei dintre romanele lui Thiéry și promite să afunde privitorul într-un Paris sumbru, dar plin de speranță, în același timp.