Duminica aceasta, 9 mai, de la ora 15.00, la TVR 2, Paul Surugiu și echipa v-au pregătit o gală în care veți descoperi secretul longevității în cuplu, istorii de cândva, muzică specială, amintiri cu actori de aur și multe alte lucruri speciale. Astfel, pășește în platoul emisiunii artistul Sergiu Cioiu, un capitol important al muzicii românești, care uimește la vârsta de 82 de ani, care va cânta live, care ne va spune însemnătatea versului într-un cântec și care ne va emoționa cu profesionalismul său.

Veți descoperi secretele iubirii dintre Maria Dragomiroiu și Bebe Mihu. Povestea celor doi ține de mai bine de 35 de ani și ne vor spune ce i-a unit și ce face ca totul să meargă mai departe. Maria Dragomiroiu are și o premieră pentru publicul său. Actorul Silviu Biriș vă poartă în lumea interbelică, ne vorbește despre întâlnirile sale memorabile, despre credință și noua sa activitate, teologia. Totodată, aceasta a pregătit un duet memorabil alături de Paul Surugiu Fuego, cu un cântec celebru!

Sosește în emisiune și Monica Davidescu. Celebra actriță a Teatrului Național va povesti despre bucuriile carierei sale, despre marii actori alături de care a jucat, dar și despre relația cu celebrul Aurelian Temișan. Aceasta a pregătit un moment artistic emoționant alături de Paul Surugiu!

Revin în emisiune și două dintre marile voci ale României, două artiste pline de talent, de patos și de frumusețe – NICO și LUMINIȚA ANGHEL. Ne-au pregătit cântece speciale, ne vorbesc despre prietenie, despre părinți și răspund unor provocări speciale din partea lui Fuego, care oferă publicului două premiere muzicale, ambele pe versurile regretatului Nicolae Dabija, marele poet și academician din Basarabia, care ne-a părăsit de curând! Nu ratați!