Pentru că manichiura realizată acasă este sensibilă la orice factori externi, dintre care unul dintre cei principali fiind apa, aceasta nu mai arată bine chiar după o zi după ce a fost realizată. De asemenea, dacă oja nu este calitativă sau nu a fost aplicată într-un strat potrivit pe unghie, aspectul este unul dizgrațios, care nu iși atinge scopul. 

De aceea, tot mai multe femei aleg să investească într-o manichiură profesională, realizată la salon, care rezistă chiar și câteva săptămâni, păstrându-și aspectul inițial în tot acest timp.

Dintre tipurile de manichiură populare în prezent, trebuie menționate unghiile cu gel, care se bucură de multă apreciere din partea femeilor, datorită durabilității și a aspectului extrem de plăcut pe care îl oferă unghiei.

Un alt avantaj este dat de faptul că în urma exercițiului poți căpăta experiență, vei putea fi capabilă să realizezi acest tip de manichiură inclusiv acasă, fără a fi nevoie să mai apelezi la un salon, economisind astfel timp și bani. 

Tot ce ai nevoie e să acorzi răbdare, să te informezi, să urmărești câteva tutoriale care sunt disponibile gratuit pe internet și să investești în materialele potrivite, de calitate, atât din punctul de vedere al consumabilelor, cât și al ustensilelor.

De unde puteți procura ustensilele necesare?

În prezent, există o sumedenie de magazine care oferă acest tip de produse, atât magazine fizice, cât și online. Totuși, vă recomandăm să cumpărați doar de la furnizori și branduri de încredere, cu o vastă experiență și vechime în domeniu. 

Pentru a vă bucura de ustensile calitative și a le procura cu ușurință puteți consulta cu încredere site-ul https://www.savyprofessional.ro/ustensile-manichiura, care vă pune la dispoziție o gamă extrem de largă de produse, extrem de diverse atât din punctul de vedere al sarcinilor pentru care pot fi utilizate, cât și al categoriei de preț. 

Mulțumită magazinului online, sunteți la doar câteva click-uri distanță de produsele de care aveți nevoie pentru a începe să realizați o manichiură profesionistă, durabilă, renunțând definitiv la manichiura clasică, care nu oferă rezultatele așteptate.

Deși aveți la dispoziție ustensilele clasificate pe categorii, dacă nu aveți experiență este posibil să nu știți ce trebuie să achiziționați pentru început. Pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, v-am pregătit un scurt ghid de cumpărare.

De ce produse aveți nevoie pentru început?

Deși unghiile cu gel par a fi rezultatul unui proces extrem de complicat, trebuie să știți că lucrând curat nu aveți nevoie decât de un număr relativ mic de ustensile, care sunt destul de durabile în timp, putând fi folosite chiar pentru câțiva ani dacă sunt utilizate și îngrijite așa cum trebuie. Totul depinde de modul în care le păstrați. Iată care sunt acestea:

  • Instrumente tip „pusher” pentru a împinge cuticula. Acesta este unul dintre primii pași care trebuie realizați înainte de începerea construcției de unghii cu gel.
  • Instrumente pentru îndepărtarea cuticulei. Deși acest pas nu este neapărat indicat de către specialiști, aceasta nu este periculoasă pentru sănătate și este indispensabilă pentru a obține o manichiură impecabilă, care să arate bine chiar și după ce unghia începe să crească. 

În acest scop, după ce ați folosit pusherul, puteți apela la o forfecuță pe care o puteți folosi pentru tăierea cuticulei deja îndepărtate de pe placa unghială. În aceeași măsură, dacă sunteți dispusă să investiți o sumă mai mare, este bine să știți că specialiștii în domeniu folosesc freze electrice, care lucrează mult mai curat. Există mai multe tipuri de freze, de diferite durități, pe care le puteți achiziționa de pe site: de diamant, de silicon, de ceramică etc.

  • Pile și buffere. Acestea sunt utile atunci când procesul a ajuns într-o fază mai avansată, având scopul de a modela forma finală a unghiei. Cele mai bune sunt cele cu granulație mare de peste 100. Vă recomandăm să alegeți pile de o granulație 150 pentru că este multifuncțională dacă o folosiți cum trebuie.
  • Pensule. Acestea contribuie la realizarea pasului final – aplicarea gelurilor colorate dacă este cazul. Folosirea unei pensule separate față de cea care vine cu gelul achiziționat va face diferența din punctul de vedere al finishului, deoarece este mult mai precisă, iar perii sunt mai calitativ. 

De asemenea, există mult mai multe modele, unele dintre ele fiind extrem de subțiri, ceea ce înseamnă că permit o mai mare flexibilitate, de exemplu în realizarea modelelor, care sunt din ce în ce mai cerute de cliente.