Conform mai multor experți, consumul a sub 500 de calorii pe zi înseamnă, practic, înfometare și ar trebui evitat de orice persoană care dorește să slăbească sănătos. De altfel, slăbirea considerată rapidă și eficientă nu prezintă deseori rezultate pe termen lung – acesta este primul motiv pentru care strictețea nu își are rostul într-o dietă de slăbit.

Ce înseamnă o alimentație sănătoasă?

O alimentație care poate fi considerată sănătoasă oferă corpului uman vitaminele, nutrienții și mineralele necesare în fiecare zi. Ceea ce poate fi considerat în plus, de cele mai multe ori, sunt caloriile. Acestea sunt principala cauza a creșterii în greutate, precum și a dezvoltării anumitor probleme de sănătate aferente – diabet, obezitate, probleme cardiace și așa mai departe.

Așadar, atenția la calorii este necesară nu numai atunci când dorești să slăbești, dar și atunci când dorești să mănânci sănătos. Chiar dacă, în momentul de față, ai o greutate ideală, consumul a prea multor calorii poate avea efecte negative asupra corpului tău pe termen lung.

Ce înseamnă strictețea într-o dietă de slăbit?

Strictețea implică eliminarea din dietă a acelor lucruri despre care se crede că te îngrașă – de exemplu, ciocolată. Marea majoritate a dietelor de slăbit te determină să renunți la fast-food și la ciocolată fără vreo explicație în plus. Totuși, adevărul este că un consum controlat de calorii îți permite să te bucuri de aceste plăceri – poate nu în fiecare zi, dar în mod regulat cel puțin.

Trebuie să ții minte faptul că gustul inconfundabil de fast-food (delicios pentru unii, îngrozitor pentru alții) provine în principal de la caloriile preparatelor. Din acestea, totuși, lipsesc nutrienții, vitaminele și mineralele necesare corpului uman. Acesta este și motivul pentru care poftă de fast-food pare că nu dispare niciodată.

Cum alegi o dietă de slăbit sănătoasă?

Cea mai bună dietă de slăbit este cea care îți spune exact cum stau lucrurile și ce ar trebui să faci pentru a pierde în greutate. Pe scurt, o dietă optimă menționează câte calorii ar trebui să consumi zilnic și care sunt alimentele/preparatele pe care ar trebui să le alegi. Evident, o astfel de dietă nu îți impune consumul strict de produse marca proprie – probabil știi destul de multe diete care fac acest lucru.

Informații și detalii despre slăbit și menținerea în greutate primești de la experții dietei NUPO. Cu peste 40 de ani de activitate pe piață europeană, NUPO este acum disponibilă și în România – alături de preparatele sale delicioase, de sfaturile specialiștilor privind alimentația sănătoasă, precum și de numeroase studii realizate independent care atestă eficiența acestei diete.

Dar ce este NUPO?

Ei bine, NUPO este dietă de tip VLCD (very low calorie diet) la care toată lumea poate apela – fără necesitatea sfatului medicului sau a vreunui nutriționist. Desigur, prezența anumitor afecțiuni recomandă consultarea acestor specialiști înainte de începerea oricărei diete.

Mai mult, NUPO este recomandată de diverse personalități atât la nivel național, cât și internațional. Acest lucru se datorează faptului că NUPO nu are secrete! Toate informațiile necesare despre modul în care dietă funcționează pot fi găsite pe platforma aferentă acesteia. Totodată, produsele marca NUPO sunt certificate de către Agenția Europeană pentru Siguranța Alimentelor, sunt înregistrate la Ministerul Sănătății și sunt produse în Uniunea Europeană.