Un prim pas, pentru a nu te confrunta cu probleme grave ale dinților, este prevenția.
Putem evita multiplele afecțiuni dentare dacă urmăm sfaturile unui specialist în domeniu. Dr. Alin Gabor, medic stomatolog, asistent universitar, îți oferă cele mai potrivite sfaturi medicale, pentru ca simplu control să îți deveni mai puțin costisitoare și, cu adevărat, utile pentru sănătate îndelungată.

„Sensibilitatea dinților poate fi eliminată prin urmarea unor pași foarte ușori, ajutându-ne cu unele tips & tricks: NU consumați băuturi reci după alimente calde. Pe lângă durerea propriu-zisă, ce apare la temperaturi înalte sau scăzute a alimentelor sau lichidelor, asupra dintilori, din cauze ce țin pur de natură fizică, dilatarea și contracția smalțului pot duce la fisurarea acestuia cu provocarea de sensibilitati permanente. NU folosiți produse din comerț pentru albirea dinților NU periați agresiv și în direcții total greșite dinții. NU consumați băuturi carbogazoase sau cu o culoare nepotrivita (conțin foarte mult colorant), NU vă spălați pe dinți cu bicarbonat de sodiu, crește sensibilitatea dentară și dăunează smalțului. Cu toții putem să ne tratăm dinții sensibili acasa, cu un minim efort, cu o pastă de dinți pe bază de fluor, apă de gură fără alcool. Alcoolul provoacă fenomenul de ‘gură uscată” și modifică PH-ul normal al gurii.”, spune dr. Alin Gabor.
Pe lângă a cunoaște ce putem face pentru a ameliora sensibilitatea dentară, trebuie să cunoaștem și cum să ne păstrăm dantura sănătoasă pe termen lung. În acest sens, este foarte important să urmăm și alte sfaturi.
„Nu spargeți alimente/semințe/nuci cu dinții, nu desfaceți nimic cu dinții, nu folosiți pastă de dinți pe bază de cărbune pentru albire. La fel de important este să nu folosim la periatul dinților cu sare de lămâie, produse pe bază de lămâie, nici măcar suc de lămâie.”, subliniază stomatologul, dr. Alin Gabor.
Totodată, fumătorii au predispoziție la sensibilitate dentară.
„Fumatul, din cauza faptului că este un favorizant al bolii paradontale, poate conduce frecvent la retracții gingivale și, astfel, este expusă rădăcina care nu are protecția smalțului, fapt ce duce ca dinții să devină sensibili. Inclusiv bruxismul și poziția anormală a danturii, din cauza forțelor necontrolate pe dinți, de asemenea, pot conduce la expunerea rădăcinilor care nu beneficiază de suportul de protecție a smalțului”, mai precizează medicul stomatolog, dr. Alin Gabor.
Cu toate acestea, chiar dacă ne întâlnim cu simptomele sensibilității dentare trebuie să știm că aceasta este o afecțiune tratabilă, iar în situația în care nu reușim să o prevenim sau să o ameliorăm, putem apela oricând la medicul specialist.

“Mergeți la un control periodic, pentru investigațiile să fie analizate de la un control la altul, ca igienizarea să se realizeze în condiții optime (detartraj, air-flow), pentru a nu avea sensibilitate și pentru a depista eventualele carii în stadiu incipient. O simplă consultație, pentru unii, presupune și etapa imagistică, radiografiile dentare fiind incluse în acest protocol care duce la sănătatea dinților tăi. Nu uita, și o moștenire genetica poate reprezenta o cauză în anumite probleme dentare!”, conchide dr. Alin Gabor.
Deși sensibilitatea dentară este una dintre cele mai frecvente probleme, care poate fi cauzată de obiceiuri nesănătoase, aceasta nu trebuie neglijată, iar cu respectarea indicațiilor esențiale, din partea specialiștilor, o putem preveni sau îndepărta cu ușurință.