Iată ce trebuie să faci pentru a te asigura că sănătatea danturii tale rămâne intactă și protejată de efectele temperaturilor scăzute.

Tratează cariile în stadiu incipient

În momentul formării cariei, aceasta poate fi localizată pe coroana dentară și în spațiile înguste dintre dinți. În principal este determinată de consumul alimentelor dulci, băuturilor carbogazoase, dar și de o igienă orală precară. În perioadele reci din an, existența unei astfel de afecțiuni la nivelul dinților aduce simptome precum: dureri la nivel local, sensibilitate dentară, respirație urât mirositoare și gust neplăcut. 

Desigur, tratamentul cariilor trebuie să fie făcut cât mai rapid, dar cea mai bună practică este prevenirea lor prin vizita regulată la dentist. Astfel, că stomatologul poate descoperi în stadiu incipient caria și o poate trata chiar fără durere.

Vizitează medicul pentru a descoperi afecțiuni parodontale

Conform Medical News Today, parodontoza este rezultatul infecțiilor prin inflamarea gingiilor. Aceasta afectează în mod direct osul și țesuturile care susțin dinții. Una dintre cele mai frecvente cauze ale acestei probleme dentare este placa bacteriană. Dacă aceasta nu este îndepărtată la timp, se poate întări și forma tartrul dentar. Și în acest caz, simptomele pot fi mai accentuate în anotimpul rece. Vizita la dentist de două ori pe an te ajută și în acest caz să descoperi și să tratezi din timp problema.

Programează un consult dacă suferi de bruxism

Există persoane care în timpul somnului își încleștează maxilarul și mandibula. Acest fenomen în termeni medicali este denumit bruxism. Netratarea acestei afecțiuni dentare la timp poate conduce la probleme și mai grave, precum: afectarea smalțului dentar, creșterea mobilității dentare, inflamații gingivale și chiar pierderea dinților. Fisurile formate astfel în smalțul dentar, în contactul cu aerul rece, provoacă un disconfort mărit și implicit dureri puternice. În acest caz, vizita la medicul stomatolog este absolut necesară.

Urmează o igienă orală corectă

În timp ce ne spălăm pe dinți, periajul trebuie să fie unul ușor, vertical și cu mișcări circulare. Este necesar să folosim o periuță de dinți cu perii moi sau medii și astfel vom evita rănirea gingiilor și subțierea smalțului dentar. Dacă acest lucru nu este realizat în mod corespunzător, pot apărea sensibilitățile dentare și, implicit, durerile la contactul cu aerul rece. Pentru a scăpa de aceste afecțiuni orale și pentru a te proteja corect în sezonul rece, apelează la sfaturile unui medic stomatolog cel puțin o dată la 6 luni. 

În perioada anotimpului rece, cauzele unei sensibilități dentare sau a durerilor de dinți pot fi numeroase. Trebuie să știi că aceste simptome nu sunt provocate de aerul rece, ci sunt doar accentuate, demascând anumite probleme dentare. Dacă și tu te confrunți cu astfel de afecțiuni orale, consultă un medic stomatolog, care îți poate oferi un plan de tratament și un zâmbet frumos, indiferent de anotimp.

Sursă poză: pexels.com