Ne dorim ca fiicele noastre și fiii noștri să fie sănătoși, veseli, să facă față provocărilor de zi cu zi, la grădiniță, la școală și ulterior în viața de adult.

Iată 3 activități eficiente de stimulare a dezvoltării cognitive a copilului tău

  1. Jocul

Jocul e principala activitate din viața copilului. Prin joc învață cel mai bine despre lumea din jur. Chiar și activitățile școlare decurg mult mai bine dacă sunt îmbogățite cu jocuri didactice.

  • Jocurile de construcție – sunt iubite de toți copiii. Dezvoltă motricitatea, dezvoltă vederea în spațiu și creativitatea, dezvoltă capacitatea de rezolvare a problemelor.

Există multe tipuri de jocuri de construcție care contribuie la dezvoltarea armonioasă a copilului: cuburi de lemn sau de plastic, jocuri magnetice, numeroasele tipuri de LEGO. 

Jocurile de LEGO sunt foarte populare și adorate de copii, așa cum este și LEGO Minecraft de pe altex.ro. Există jocuri LEGO disponibile pentru copii de orice vârstă.

Acestea dezvoltă abilitățile de a urma instrucțiuni, îi învață pe copii să fie perseverenți, răbdători. La final trăiesc bucuria reușitei.

  • Puzzle-ul este un alt joc cu numeroase beneficii pentru dezvoltarea cognitivă. Și acesta se găsește în modele variate, culori și în diferite grade de dificultate, potrivite tuturor vârstelor. 

Puzzle-ul dezvoltă abilitățile de recunoaștere a culorilor și formelor, îmbunătățește coordonarea ochi-mână, dezvoltă capacitatea de rezolvare a problemelor și ajută la relaxare.

  1. Cititul și poveștile

Cititul este foarte important pentru dezvoltarea limbajului, a comunicării, a imaginației. Cu ajutorul cărților, copiii pot călători oriunde prin intermediul imaginației.

Este important ca părinții să le citească copiilor încă de la cele mai fragede vârste. Se crează astfel și o legătură specială. După ce învață să citească, copiii trebuie să fie motivați să folosească o parte din timpul liber pentru lectură. Prin povești, cei mici fac cunoștință cu personajele, care pot fi pozitive sau negative și învață să facă diferența între bine și rău. Poveștile bine alese pot avea efect terapeutic.

  1. Muzica

Muzica face parte din viața noastră, muzica ne înconjoară. Chiar și cei mai mici copii au reacții la auzul sunetelor muzicale: zâmbesc, sar, dansează, flutură mâinile. Pe de altă parte, muzica poate oferi un sentiment de liniște. Muzica ajută la dezvoltarea intelectuală, socio-emoțională, ajută corpul și mintea să lucreze împreună.

Studierea unui instrument muzical multiplică semnificativ beneficiile muzicii pentru dezvoltarea copilului. Crește în plus stima de sine, îmbunătățește memoria, crește capacitatea de concentrare etc.

În concluzie, participarea copilului la activități cât mai variate, bazate în principal pe joc, ajută la dezvoltarea în toate domeniile: cognitiv, socio-emoțional și fizic. 

Ca și părinte, ai grijă ca cel mic să folosească timpul cât mai bine, să se joace, să citească, să cânte, să danseze, să facă mișcare, să petreacă timp cu prietenii. Nu în ultimul rând, petrece și tu timp de calitate cu copilul tău, jucați-vă împreună cu LEGO, faceți un puzzle, cântați, dansați! Vor fi momente memorabile.

Sursă foto: pexels.com