Care este avantajul unui solar
Chiar dacă nu ai prea multă experiență în domeniu, sigur ai intuit deja care este principalul avantaj al unui solar, fie chiar și unul de mici dimensiuni. În interiorul lui plantele – legumele și verdețurile cultivate au chiar toate condițiile de a se dezvolta mai repede, ceea ce nu este decât în avantajul tău. Poți cultiva într-un astfel de spațiu orice legume sau verdețuri pe care le-ai cultiva în mediul exterior, în grădina de legume, doar că aici vei obține recolte ceva mai rapide decât în varianta tradițională.
Ce legume și verdețuri pot fi cultivate într-un solar
De regulă, există câteva legume și verdețuri care se dezvoltă foarte bine atunci când sunt cultivate într-un solar. Roșiile și castraveții sunt printre preferatele tuturor, la fel salata verde și dovleceii. Dacă ai spațiu mai poți planta și ardei, conopidă, varză, ceapă, usturoi, fasole. Dintre verdețuri, cel mai bine se dezvoltă în solar pătrunjelul, leușteanul, cimbrul, busuiocul, menta și mărarul.
Alege locul potrivit
La prima vedere, te-ai putea gândi că orice teren se pretează să fie folosit pentru a amenaja pe el un solar. De fapt, nu este chiar așa, iar recomandarea specialiștilor este să îl amplasazi pe o porțiune de pământ plată, bine nivelată, și cu un sol fertil. Niciodată nu amplasa solarul tău în locuri umbroase sau între copaci, ci în cele însorite. Dacă solul nu este prea bun, poți să cumperi pământ vegetal pentru sere, pe care îl găsești la magazinele de specialitate online sau fizice.
Forma solarului
Nu este deloc lipsită de importanță și forma pe care o va avea solarul tău. Dacă ai în minte un spațiu dreptunghiular, să știi să că nu este obligatoriu ca toate să semene cu o casă a legumelor, dacă ne permiți comparația. Totul depinde de spațiul pe care îl ai la dispoziție, așa că nu ar fi ceva ieșit din comun dacă structura ta va semăna mai mult cu un semicerc! Ai înțeles ideea!
Folosește materiale de bună calitate
Întotdeauna atunci când îți amenajezi solarul, trebuie să reții că este nevoie de materiale de foarte bună calitate. La acestea se adaugă și accesoriile, precum și folia pentru acoperiș. Pe https://www.esenzi.ro/ sigur găsești tot ce ai nevoie, fără să mai fie nevoie să cauți prin altă parte, și în plus, nici nu te va costa atât de mult pe cât crezi.
Structura solarului
Potrivit specialiștilor în domeniu, cel mai bine se pretează în acest caz o structură din lemn, riguroasă, care se potrivește de minune în orice spațiu verde și care te va face să te simți ca un adevărat profesionist. Și, chiar dacă lemnul este un material pe care toată lumea îl preferă, trebuie să știi că pentru a rezista așa cum trebuie la condițiile de mediu și alți factori externi are nevoie să fie întreținut bine. În acest sens te ajută lacurile pentru protecție, și îți recomandăm să nu uiți de ele. În plus, nu doar că rezistența solarului tău va fi una ridicată, ci va arăta și bine.
Profilul solarului
Aici lucrurile se schimbă puțin, și de regulă se folosesc țevi ușoare din plastic PVC sau cele din polipropilenă, recunoscute în special pentru rezistența lor ridicată la căldură. Avantajele de care ai parte dacă vei proceda așa se referă în special la manevrarea mult mai ușoară și faptul că nu te va costa foarte mult.
Aluminiu sau oțel
Construcția solarului se poate face fie din profile de aluminiu, ori din țevi de oțel. Aluminiul are avantajul că este un material ușor, ieftin și rezistent, dar în acest caz ai nevoie ca structura să fie foarte bine ancorată, în special dacă solarul tău va fi amenajat într-o zonă unde bate vântul destul de puternic. În schimb, solariile din țevi de oțel sunt ceva mai scumpe, dar o astfel de structură este mult mai rezistentă în fața capriciilor vremii.
Folia pentru acoperiș
Este cea care îți protejează culturile din interiorul solarului, așa că ai nevoie de ceva nu bun, ci foarte bun. Una din polietilenă, despre care se știe că poate asigura o temperatură optimă în interiorul solarului, este o alegere foarte bună. Recomandarea specialiștilor este să optezi pentru o folie din polietilenă de mare densitate, stabilizată UV și nu uita nici de faptul că trebuie să transparentă pentru că legumele și verdețurile tale au au nevoie de lumină pentru procesul de fotosinteză.
Cere ajutorul specialiștilor
Nu este chiar atât de greu să îți amenajezi și să îți construiești singur propriul solar, în special dacă folosești materiale de bună calitate. Mai ales dacă ești pasionat de proiecte DIY, și cauți și pe internet diverse tutoriale care te ajută în acest sens. Dacă însă schimb simți că nu te descurci, poți oricând să apelezi la cei care se pricep la așa ceva!