Cum ne îmbrăcăm toamna aceasta pentru a fi în pas cu moda? Iată câteva sfaturi de care să ții cont!

Extinde-ți colecția personală de jachete de toamnă 

Fie că vorbim despre gecile puffer, despre paltoane sau trench-uri, toamna este perioada ideală să dai un refresh colecției tale de jachete. Ideal este să optezi pentru modele care să se potrivească diverselor stiluri și ocazii, cum ar fi ieșirile în oraș, o zi la birou sau un eveniment special. Și, dacă te gândești deja să îți îmbogățești gama de blănuri, trebuie să știi că blana artificială este cea mai inspirată alegere, având în vedere trendul sustenabilității care a acaparat lumea modei. 

Combină culorile într-un mod cât mai creativ 

Cine a spus că toamna trebuie să porți doar nuanțe mohorâte? Tendințele din sezonul rece al anului 2021 vin să contrazică această opinie și promovează o paletă cromatică diversificată, bazată pe combinații creative. Așadar, în această toamnă îndrăznește să creezi ținute în cadrul cărora să asociezi culorile tari cu cele vedetă ale sezonului actual, respectiv verde măsliniu, mov, maro, portocaliu și albastru marin. 

Păstrează-ți feminitatea

Poate că treningurile oversized de damă sau jachetele supradimensionate sunt cool – și, de ce nu, chiar potrivite în anumite contexte -, însă sfatul nostru pentru acest sezon este să îți păstrezi feminitatea. Cum poți face acest lucru? Alegând rochii de toamnă de la DyFashion, ideale pentru a străluci în diverse ocazii. Poartă-le cu dresuri și botine sau cizme, pentru un plus de confort termic și bucură-te de apariții demne de complimentele celor din jur!

Alege încălțăminte de calitate 

Toamna este un anotimp capricios, trebuie să recunoaștem. De aceea, este necesar ca garderoba ta să facă față oricăror provocări ale vremii de afară. Pentru a te proteja de ploaie și de frig alege întotdeauna încălțăminte de calitate. Indiferent că mizezi pe botine clasice, pe cizme elegante sau că preferi bocancii, pielea naturală este cel mai bun material pe care ți-l și recomandăm. Materialul nu este, însă, singurul criteriu care definește încălțămintea premium, ci și atenția la detalii; asigură-te că toate cusăturile sunt rezistente și corect realizate, iar eventualele aplicații și ornamente sunt bine executate. 

Experimentează diverse imprimeuri și texturi 

Din punct de vedere stilistic, toamna aceasta este cât se poate de permisivă! Sfatul nostru este să experimentezi diverse imprimeuri și texturi, astfel încât ținutele să-ți reflecte întru totul personalitatea. Din fericire, magazinele ne pun la dispoziție haine și accesorii confecționate în diferite stiluri, așadar nu va fi dificil să găsești item-uri pe placul tău!

Toamna aceasta simte-te confortabile și trendy urmând sfaturile pe care ți le-am oferit în acest articol!