Ciment dentar - informații utile

Și în multe dintre aceste intervenții este necesară utilizarea unui material de lipire, un material numit ciment dentar. Deoarece gura este un mediu umed, iar dantura intră zilnic în contact cu mai multe tipuri de lichide, cu mâncare solidă cu durități variate și aflată la temperaturi uneori extreme, acest ciment trebuie să fie foarte rezistent la presiune și la forțele mecanice, dar și la eroziune.

Cimentul stomatologic este regăsit sub mai multe variante, între care amintim cimenturile rășinoase, cimentul policarboxilat, cimentul cu ionomer de sticlă și cimentul temporar. În esență, toate fac același lucru, și anume lipesc și țin pe poziție două elemente din gura pacientului atât timp cât este nevoie. De exemplu, un aparat dentar este alcătuit din bracheti care sunt fixați pe fiecare dinte cu ajutorul cimentului. Acești mici elemenți trebuie să rămână fixați și să nu se deplaseze ori desprinde atât cât este nevoie, uneori chiar mai mult de 2 ani.

Cimentul dentar se obține prin amestecarea unui material uscat cu o substanță lichidă. Odată amestecate cele două, timpul de aplicare este destul de scurt, căci cimentul obținut se întărește mult mai repede decât alți adezivi. Procesul de întărire nu are loc prin uscare, ci ca urmare a reacției chimice dintre cele două componente. Astfel, suprafețele pe care s-a aplicat cimentul se lipesc între ele. Există anumite tipuri de ciment dentar pentru care timpul de întărire poate fi influențat și de medicul stomatologic prin utilizarea unui instrument de fotopolimerizare. Acestea sunt de obicei lumini cu halogen sau LED ce emit lumină care se află în spectrul luminii albastre vizibile. Scopul acestei lumini este de a acționa ca un catalizator pentru reacția chimică de întărire. Apariția acestor aparate a permis utilizarea la scară mult mai largă a anumitor cimenturi pe bază de rășina în practica stomatologică, cimenturi care anterior aveau un timp de întărire greu de controlat și erau mult mai puțin practice.

Cimenturile dentare au mai multe caracteristici sau trebuie să îndeplinească mai multe criterii, și anume:

• Să fie rezistente la salivă, care este un dizolvant destul de puternic
• Să reziste la forțele mecanice din gură
• Să nu fie acide (au această tendință) pentru a nu afecta materialul biologic cu care intră în contact în interiorul cavitații bucale (gingii, limba, obraz, etc.)
• Să aibă un aspect plăcut pentru că sunt utilizate în zone vizibile – de regulă au culoarea smalțului dentar sau cât mai aproape de incolor
• Să fie suficient de opace pentru a apărea pe radiografii.

În funcție de aceste proprietăți, în special în ceea ce privește duritatea, unele cimenturi sunt utilizate pentru anumite lucrări – de exemplu cele mai puțin dure sunt folosite ca cimenturi provizorii, fiind utilizate doar de la o vizită medicală la alta.

Iată câteva dintre cele mai des situații și proceduri în care se folosesc aceste cimenturi:

• Umplerea cavitatilor. După eliminarea smalțului afectat de carie și tratarea eventualelor probleme, cavitatea rezultată se umple cu ciment dentar
• Fixarea aparatelor dentare. Brachetii sunt atașați de fiecare dinte în parte cu ajutorul acestor cimenturi. Doar sârmele care permit ajustarea sunt schimbate sau modificate. Dacă un astfel de brachet se desprinde, el trebuie lipit din nou cu ciment
• Înlocuiri și reparații dentare. Dacă un dinte este deteriorat sau trebuie îndepărtat, reparația sau înlocuirea ulterioară se face cu ajutorul cimentului dentar. Astfel, noul dinte sau coroana se fixează de pivot sau de dinții alăturați tot cu ajutorul cimentului. De asemenea, dacă există dinți cu smalțul spart sau ciobit, tot cu ajutorul acestui material minune se repara. Duritatea lui permite lucrări de finețe, dar foarte dure și rezistente în timp.

Dezvoltarea acestui tip de material a reprezentat un mare pas în față pentru stomatologia modernă, permițând rezolvarea unora dintre cele mai comune și totodată deranjante probleme din sfera orală.