Fațete dentare

Dacă vrei să-ți schimbi forma și/ sau culoarea dinților fără a apela la soluții complexe, de exemplu, un tratament ortodontic, cea mai simplă, economică și rapidă cale este montarea de fatete dentare. Acestea sunt plăcuțe extrem de subțiri din  ceramică, ce se aplică pe partea exterioară a dinților și au rolul de a le corecta forma, culoarea și dimensiunea, contribuind semnificativ la ameliorarea aspectului zâmbetului. În principal, fațetele se aplică pe dinții frontali, incisivi și canini, iar procedura de montare a lor este una extrem de simplă, medicul având nevoie de doar două ședințe în acest sens.

Tratamentul ortodontic

Tratamentele ortodontice pot fi făcute oricând după definitivarea danturii permanente. Deși nu i se pot nega beneficiile din punct de vedere estetic, de fapt, tratamentul ortodontic poate fi extrem de util pentru o bună sănătate orală. Iar motivele sunt numeroase: prin alinierea dinților și rezolvarea problemelor de ocluzie, periajul se face mult mai ușor. O bună igienă dentară este asociată cu reducerea semnificativă a riscului de apariție a cariilor și bolilor gingivale. De asemenea, folosirea unui aparat dentar este utilă pentru prevenirea uzurii premature a danturii și a fisurilor care se pot produce din cauza poziției incorecte a dinților. Nu în ultimul rând, tratamentul ortodontic este util pentru corectarea problemelor de masticație și de vorbire care pot apărea cauza poziției proaste a dinților. O procedură relativ complexă și care poate dura câteva luni, tratamentul ortodontic te poate ajuta să fii mai sănătoasă și să ai un zâmbet de star.

Coroana dentară

La fel ca tratamentul ortodontic, coroana este mai mult decât o modalitate de a avea o dantură estetică. Aceasta este o lucrare de protetică dentară care are rolul de a reface estetic și funcțional un dinte foarte deteriorat. Există două tehnici de plasare a unei coroane dentare: pe un implant sau pe rădăcina naturală. O coroana dentară poate să fie amplasată pe o rădăcină naturală cu condiția ca aceasta să fie încă sănătoasă. În caz contrar sau dacă dintele a fost pierdut din diverse motive, din cauza unei carii, a unei infecții, a bolii parodontale sau a unui traumatism, coroana nu poate fi montată decât pe un implant dentar. Acesta are ca rol să suplinească rădăcina naturală a dintelui. Coroanele dentare pot fi realizate din diverse materiale, de exemplu, ceramică  ori zirconiu. Rezultatul, din punct de vedere estetic, este foarte natural, pentru că o coroană dentară este concepută astfel încât să se potrivească cu restul dinților. 

Înainte de a apela la o tehnică de cosmetică dentară, trebuie să te asiguri că dinții tăi sunt sănătoși. Unele proceduri, ca tratamentul ortodontic sau montarea unei coroane dentare, fac posibilă acționarea chiar asupra sursei problemei. Altele, precum fațetele dentare, sunt soluții pe termen scurt, eficiente la momentul respectiv, dar care doar ascund un defect. O vizită la medicul stomatolog te poate ajuta să faci cea mai bună alegere, dacă îți dorești o dantură estetică, dar și sănătoasă.

Sursa foto: Freepik