Chiar dacă nu ni se par poate atât de relevante, culorile dau tonul în amenajările noastre – și contribuie realmente la acel „look and feel” pe care vrem să îl conturăm în casele, birourile sau cafenelele pe care le avem. Ai pățit vreodată să intri într-o încăpere și să te simți, fără motiv, atacat? Ei bine, acest lucru se datorează cromaticii. Arhitecții buticului de design interior Esho ne vorbesc despre cele mai întâlnite culori în design interior și cum ne influențează acestea:

  1. Nuanțele de bej și maro 

Maroul cald sau rece, bejul închis sau deschis și toate variațiunile sunt printre cele mai iubite nuanțe pentru design interior, indiferent dacă vorbim despre amenajarea bucatariei, a livingului sau a dormitorului matrimonial. Motivul? 

Aceste culori neutre ne fac să ne simțim confortabil, pentru că nu aduc nimic extravagant sau drastic în spațiile noastre. Ci doar căldură, liniște, pace. Nuanțele de maro au efect relaxant – ceea ce poate fi un punct negativ în amenajarea unui birou, de exemplu, pentru că ne afectează productivitatea. 

Culori neutre, calme și rustice, bejul și maroul sunt elegante, însă ne pot face mai puțin fericiți – de aceea merită asociate cu nuanțe mai vesele, precum albul sau galbenul. 

  • emoțiile asociate cu bejul și maroul: siguranță, confort, căldură, determinare, sofisticare, rigiditate, independență.
  1. Alb, negru, gri

Deși nu ne oferă aceleași stări de spirit, le-am grupat laolaltă deoarece fac parte din grupul non-culorilor; deci, să le luăm pe rând:

Negrul sugerează rafinament și versatilitate, simplitate și funcționalitate. Este ideal pentru amenajările moderne și industriale. 

  • emoțiile asociate cu negrul sunt dorința, protecția, eleganța, modernismul, dorința de a fi singur.

Griul este o altă culoare asociată eleganței și stilului; deși unii oameni găsesc griul ca fiind o culoare deprimantă, în realitate, unele tonuri de gri (cele mai închise, contrar așteptărilor) dau naștere unor amenajări moderne, inedite și chiar strălucitoare. 

  • emoțiile asociate griului: calmitate, productivitate, claritate, funcționalitate, eleganță, voință.

Albul este, fără doar și poate, cea mai iubită culoare din întreg paletarul – și nu ne mirăm. Versatilă, cu o varietate de nuanțe diferite. Albul îneacă orice încăpere într-o atmosferă scandinavă, liniștită, curată, de-a dreptul impecabilă.

Albul se potrivește în orice încăpere, indiferent dacă vorbim despre culori living, dormitor, baie sau bucătărie: simbolizând simplitatea și modestia, albul rămâne, totuși, o culoare elegantă, care reduce tensiunea și mărește vizual spațiul.

  • emoțiile asociate albului: pace, armonie, curățenie, control, eficiență, productivitate, lux.
  1. Roșu

Roșul este cea mai vibrantă culoare, care țipă, totodată „emoție” prin fiecare por. Indiferent dacă vorbim de nuanțe calde (aproape portocalii) sau, dimpotrivă, nuanțe reci, roșul simbolizează iubirea, camaraderia, pasiunea și dorința. Pe de altă parte, roșul este o culoare controversată, generând și o serie de emoții negative, precum răzbunarea și furia.

  • emoțiile asociate roșului: bucurie, iubire, sensibilitate, energie, furie, pericol, voință, curaj. 

Așadar, sperăm că te-am convins – culorile nu sunt „doar” culori – ci sunt factori decisivi pentru starea noastră de spirit într-un spațiu. Știai că albastrul sporește productivitatea, de aceea este atât de întâlnit în birouri? Indiferent de culorile pentru care optezi în spațiul tău, nu uita să gândești dincolo de „cum arată”; întreabă-te, mai degrabă: „cum mă va face această culoare să mă simt?”.