Chiar dacă pare neobișnuit, fiecare dintre activitățile menționate ajută la dezvoltarea simțurilor, precum și a abilităților fizice și cognitive. Cel mai important lucru este ca rutina de joacă să fie integrată în activitățile de zi cu zi, să reprezinte un timp de calitate împreună, iar totul să aibă loc cu blândețe, în funcție de vârsta și nivelul de dezvoltare al copilului. 

De ce este important să te joci mereu cu bebelușul tău

Atunci când petrece timp cu tine, copilul tău se joacă și se află într-un spațiu sigur în care învață să comunice și să dezvolte relații. De asemenea, alături de tine, bebelușul explorează și cucerește lumea din jurul lui, experimentând o mulțime de emoții și sentimente. În acest fel, cel mic va căpăta un sentiment de apartenență și va învăța cum să rezolve probleme într-un mod sănătos și pozitiv. 

Beneficiile jocurilor Montessori pentru bebeluș

Dacă vei alege activitățile Montessori, trebuie să știi că ele sunt special concepute astfel încât să ajute la dezvoltarea abilităților cognitive și motorii, promovând independența, rezolvarea problemelor și creativitatea. De asemenea, utilizând jucării Montessori pentru bebeluși, micuțul tău are posibilitatea să își exerseze abilitățile de limbaj și de comunicare. În plus, va fi încurajat să își urmeze sentimentul natural de curiozitate, aflând informații importante despre lumea din jurul lui într-un mod sigur, distractiv și interactiv. 

Idei de activități recomandate pentru tine și bebelușul tău

  1. Coșurile senzoriale

Umple mai multe vase cu nisip și alimente de diferite texturi: orez, făină, apă, fasole etc și pune-le la îndemâna celui mic. Învață-l să le atingă pe fiecare în parte. Vei vedea că pruncul va fi fascinat de contactul și jocul cu toate acestea, atât cu mâinile, cât și cu picioarele. 

  1. Lectura

Atunci când îi citești bebelușului tău, îi prezinți o lume magică, plină de personaje fascinante. Această activitate îl ajută să își dezvolte imaginația și memoria. 

  1. Cântatul 

Muzica este una dintre cele mai importante metode pentru o dezvoltare armonioasă a celui mic. El va învăța să scoată diverse sunete, primul pas în dezvoltarea limbajului și comunicării. De asemenea, va experimenta ritmul, ceea ce îl va stimula să se miște pe sunetele muzicii. 

  1. Baloanele de săpun

Cei mici sunt fascinați de spumă și de baloanele de săpun. Este oportunitatea perfectă să îl apropii pe cel mic de apă și să îi dezvolți atenția. Atunci când baloanele zboară în jurul lui, el le va urmări atent cu privirea și chiar va încerca să le prindă cu mâinile. Singura condiție este să alegi o soluție pentru baloane care nu este toxică sau alergică pentru cel mic. 

  1. Joaca în apă

Dacă ai la dispoziție o cadă mai mare, puteți profita la maxim de ora de băiță pentru o joacă pe cinste. Adaugă câteva jucării, cum sunt rățuștele din cauciuc, pentru că vor pluti la suprafața apei, iar cel mic va fi încântat să se uite și să se joace. Pentru siguranța copilului tău, nu îl lăsa niciodată nesupravegheat și ai întotdeauna grijă la apa care curge în cadă să nu devină fierbinte accidental. 

Ține cont de recomandările de mai sus și vei petrece un timp minunat alături de bebelușul tău. Vă veți juca împreună și veți dezvolta o legătură puternică și strânsă care va dăinui toată viața. Nu în ultimul rând, bebelușul va avea oportunitatea unor experiențe minunate ce îi vor permite să se dezvolte armonios.