În 2016, pe Nico o vedeam la „Te cunosc de undeva” (Antena 1), iar pe fiica ei, Alexandra, la „Supraviețuitorul” (PRO TV). Așadar, erau rivale pe micul ecran, iar Andruța promitea mult. Senzuală, conștientă de feminitatea ei, cu operația estetică la vedere (implant cu silicon la nivelul sânilor), Alexandra Matei avea toate șansele să rămână în lumina reflectoarelor. Iată că așa s-a și întâmplat.

alexandra-matei-fata-lui-nico-4SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Cum arată și cu ce se ocupă fata lui Nico

De câteva luni bune, tânăra prezintă știri sportive la Ploiești TV, o televiziune locală din orașul ei natal. Frumoasa brunetă a anunțat foarte mândră, pe contul ei de Instagram, atunci când acceptat această provocare. „De luni ne vedem la Ploiești TV, cu cele mai noi știri din sport”, scria Alexandra, în social media, în urmă cu 7 luni, atunci când a debutat la noul loc de muncă. În spatele pupitrului, Andruța are o apariție sobră, în clasicul sacou pentru știri, iar fanii care vor să o mai admire în costum de baie nu au altceva de făcut decât să se ducă pe instagram, unde bruneta se desfășoară, fără inhibiții. Chiar și mama ei, Nico, îi comentează în dreptul pozelor în care tânăra apare în costume de baie minuscule: „Nebunica mea”, i-a scris Nico.

Citește și: Fiica Ralucăi Moianu, o splendoare, la 17 ani! Ce mult seamănă Mara cu regretatul ei tată, Marius Ancuța

Citește și: Fiica Lianei Stanciu și a lui Miță de la Bere Gratis, năucitor de frumoasă, la 16 ani. „Ne certăm, ne împăcăm, ne iubim”