Iată ce filme cu pisici pline de haz, situații hilare și lecții de viață trăznite poți urmări în serile de iarnă. Pe cât sunt de frumoase și inteligente, pe atât sunt de talentate! Îți propunem câteva desene animate cu pisici, dar și filme cu animale descurcărețe care au făcut furori pe platourile de filmare.

The AristoCats – Pisicile aristocrate

Cine nu cunoaște povestea animată muzicală a pisicilor moștenitoare? A fost una dintre cele mai bune producții Disney și muzica jazz de pe coloana sonoră răsună și azi prin cluburile dedicate în ritmuri noi.

Frumoasa Ducesă și cei trei pisoi ai ei se văd dintr-o dată singuri pe lume, părăsiți de stăpâna care le iubea atât de mult și care le lasă o avere uriașă. Dar, dacă pisicile ar dispărea, moștenitorul ar fi majordomul cel lacom. Iar el se hotărăște să scape de pisici și să le alunge departe, la țară, unde nu le mai găsea nimeni.

Garfield

Un film combinat cu un desen animat modern, cu o poveste foarte haioasă despre un motan leneș și mâncăcios, dar foarte isteț, Garfield a topit inima multor copii. Este un leneș incurabil care adoră lasagna și nu face nimic altceva toată ziua decât să doarmă. Până când stăpânul lui se îndrăgostește de o doctoriță veterinar și aduce acasă un pui de cățel pe nume Odie.

Dacă îți place de Garfield, caută toate cele 6 producții animate cu acest personaj haios și portocaliu, care a făcut istorie între cele mai bune filme cu pisici.

Motanul încălțat – Puss in Boots

Cu mult timp înainte de a-l întâlni pe Shrek, faimosul luptător, amorez și proscris, Motanul Încălțat (Antonio Banderas), devine un adevărat erou când pornește în aventură alături de Pisi-Lăbuțe Pufoase (Salma Hayek) și Hopa Alexandru Mitică (Zach Galifianakis), pentru a-și salva orașul. Dar misiunea lui e îngreunată de fioroșii nelegiuți Jack și Jill (Billy Bob Thornton și Amy Sedaris) care fac tot ce le stă în puteri ca să zădărnicească planul eroilor noștri. Aceasta este povestea adevărată a Motanului, a Mitului, a Legendei, și, bineînțeles… a Botinelor!

Câini și Pisici – Cats and Dogs

Necunoscutã oamenilor, lupta pentru dominatia mondialã dintre câini si pisici a fost stãpânitã de un armistitiu fragil. Însã acea perioadã de pace este pe cale de a se încheia. Un motan persan însetat de putere, ’Mr. Tinkles’, a luat-o razna pentru a conduce o miscare masivã a felinelor împotriva celui mai bun prieten al omului. Agentii secreti canini, care au apãrat întreaga rasã umanã, sunt în încurcãturã. Unul dintre câinii lor importanti din teritoriu a fost pus pe linie moartã si ei au fost nevoiti sã angajeze un cãtelus agent naiv, rasa Beagle, pe nume ’Lou’.

În timp ce maniacul ’Mr. Tinkles’ si armata lui de soldati super antrenati încep o mobilizare în masã, destinul omenirii rãmâne în labele unui cãtelus care are acum sansa de a se afirma în luptã.

Un motan pe nume Bob – A streetcat named Bob

James Bowen încearcă cu disperare să scape de dependența de heroină prin intermediul unui program. S-a instalat într-un centru special pentru dependenții de droguri din Tottenham. Într-o seară, Bowen găsește o pisică cu o rană la picior. O duce la veterinar pentru a beneficia de tratamentul necesar. Pisica a început să îl urmeze peste tot. Realizând că nu va reuși să scape de ea, Bowen îi pune numele de Bob. Cei doi vor călători împreună cu autobuzul prin oraș, Bowen cântând la chitară pentru a-și câștiga existența. La scurt timp, cei doi devin un veritabil fenomen pentru turiștii care îi filmează și îi aplaudă. Legătura cu Bob este cea care l-a încurajat pe Bowen să renunțe încetul cu încetul la viciile sale.

Nouă vieți – Nine lives

Când vrei să faci un cadou cuiva drag, cel mai bine e să pui suflet, altfel riști să-ți pierzi tu sufletul! Simțindu-se vinovat că stă mai mult la birou decât cu familia sa, Kevin Spacey decide să-i ia fiicei sale cadoul pe care aceasta și-l dorea de câțiva ani – o pisică.
Presat de timp, ajunge la singurul pet shop deschis, care, însă, este unul magic, așa că pisica pe care o cumpără de acolo nu va fi una obișnuită. În drum spre petrecerea fiicei sale are un accident și, când își vine în fire, mai să și-o piardă din nou: se trezește prins în corpul pisicii de la magazinul de animale de companie! Oare va reuși să redevină afaceristul fără sentimente, cum era înainte de “transformare”? Sau viața îi dă o lecție și îl ține captiv în pufoșenia pe care toată familia lui o va îndrăgi, mai puțin el, care ura pisicile?

Aventurile lui Milo și Otis

Sunt surprinzătoare filmele în care pisicile și câinii se înțeleg atât de bine, cu atât mai mult dacă sunt interpretate de animale inteligente precum Milo și Otis.

Este o producție japoneză deosebită în care vei admira scenele deosebite filmate cu animale în habitatul lor natural, alături de cățelușul Otis și motanul Milo care se trezesc departe de casă și fac tot posibilul să ajungă înapoi.