Marea Neagră și-a primit numele de la turci, care au botezat-o Kara Deniz, prin comparație cu Marea Mediterană care era Ak Deniz, adică Marea Albă.

Într-adevăr, chiar și în zilele calde și liniștite de vară, Marea Neagră are culori mult mai închise decât Mediterana. Iar pe vreme mohorâtă sau pe furtună, apele mării noastre devin de-a dreptul negre!

Curiozități despre Marea Neagră!

  1. Marea Neagră se compune din două mări suprapuse. Este un fenomen uluitor și foarte rar! Primii 200 de metri din adâncimea ei, totalizând 10% din volumul total al Mării Negre, reprezintă ape care conțin viață. De la 200 de metri mai jos, începe o mare moartă, lipsită de viață, foarte bogată în hidrogen sulfurat. Doar stratul superior al mării (până la 150 – 200 m adâncime) susține viața în Marea Neagră. Iar flora și fauna din marea noastră derivă din Marea Mediterană.
  2. Datorită faptului că pe fundul mării noastre nu ajunge deloc oxigenul, toate epavele care s-au scufundat aici sunt într-o stare perfectă de conservare, doar că nu putem ajunge la ele.
  3. Marea Neagră primește apă din Marea Mediterană printr-un fluviu subteran care aduce o apă foarte sărată și multe sedimente din bazinul mediteraneean. Acest fluviu subacvatic este primul descoperit de acest fel în Europa. Dacă ar fi curs pe uscat, ar fi fost al șaselea fluviu al lumii. El are un debit de 350 de ori mai mare decât al Tamisei și curge printr-o albie care are adâncimea maximă de 35 de metri și o lățime pe alocuri de 800 de metri.  
  4. Bazinul Mării Negre are o formă aproximativ ovală și este conectat cu Marea Marmara, Marea Egee și Marea Mediterană, dar și cu apele Oceanului Atlantic prin strâmtoarea Bosfor.
  5. Pe timpul iernii, Marea Neagră îngheață doar la mal, dar este nevoie de temperaturi extrem de scăzute pentru a se forma gheața. Iar acest lucru se întâmplă deoarece Marea Neagră are și apă dulce de la fluviile care se revarsă în ea și care, în anii cu ploi bogate, pot aduce peste 600 de kilometri cubi de apă dulce.

Mamifere marine în Marea Neagră

  1. Pe vremuri, în marea noastră au trăit și foci, dar ele au dispărut din cauza vânătorii excesive.
  2. În Marea Neagră trăiesc și rechini, este vorba de o specie de mici dimensiuni, numită câinele de mare.
  3. Fauna Mării Negre a fost cândva mult mai bogată. Au dispărut sute de specii și alte 160 de specii de plante și mici viețuitoare costiere sunt acum pe cale de dispariție.
  4. Delfinii au avut cândva colonii prospere de milioane de membri în marea noastră. În anul 2006 ajunseseră la câteva zeci de mii de exemplare. După măsurile de protecție a speciilor de delfini, numărul lor a mai crescut, dar nu suficient pentru a popula marea ca altădată.
  5. În Marea Neagră se pot forma și valuri uriașe. La începutul anilor 1900, din cauza unui cutremur de 7,2 pe scara Richter, s-au format valuri de peste 5 metri înălțime către țărm.