Fii pregătită pentru scenariile neprevăzute

Când lucrurile nu mai sunt sub propriul nostru control devenim vulnerabili, o stare care poate agrava un scenariu neprevăzut. Chiar dacă nu putem controla totul şi unele evenimente nefericite, cum sunt bolile, de exemplu, nu ţin de voinţa proprie, putem fi precauţi şi putem investi într-o asigurare de sanatate. Este o modalitate la îndemână şi înţeleaptă de a fi pregătiţi pentru neprevăzut. De asemenea, o astfel de asigurare este o investiţie într-un viitor mai stabil din punct de vedere financiar pentru că, în cazul în care ai avea nevoie de un tratament complex, ai la îndemână un instrument prin care îţi poţi acoperi, parţial sau integral, o parte din costuri, deci ai o şansă mai bună să primeşti îngrijirea medicală adecvată, dacă circumstanţele ar fi de aşa natură. 

Nu uita nici de asigurarea locuinței și a altor bunuri de o valoare mai mare. În felul acesta, orice situație se poate rezolva fără să îți fie afectat bugetul din cauza unor avarii la instalații care provoacă inundații sau poate din cauza unei furtuni care ți-a afectat acoperișul sau ferestrele. 

Pune-te la curent cu starea ta de sănătate şi ia măsuri

Asigurarea de sănătate nu este singura modalitate de a investi într-un viitor mai stabil. Este important să-ţi monitorizezi cu atenţie starea de sănătate şi să previi, mai curând, decât să ajungi în situaţia de a trata. Ce înseamnă asta? Înseamnă să-ţi faci analizele de rutină anual, să nu neglijezi anumite semnale pe care ţi le transmite corpul tău, să încerci să ai un stil de viaţă cât mai echilibrat şi să păstrezi o bună relaţie cu medicul de familie. O alimentaţie corectă, mişcarea, momentele de relaxare alături de cei dragi, dar şi controalele de rutină te pot ajuta să te menţii în formă, să fii dinamică şi să te bucuri de o sănătate bună pe termen lung. 

Ia în calcul un abonament medical la o clinică privată pentru a îți acoperi costurile periodice cu analize medicale și alte investigații. Cheltuielile pentru analize medicale sunt adesea ridicate, iar printr-un astfel de abonament ai siguranța că poți face toate analizele de care ai nevoie și că acestea nu vor avea impact neplanificat în bugetul tău. 

Creează-ţi obiceiul de a economisi

Un obicei sănătos care te va ajuta să te bucuri de o viaţă stabilă este economisirea. Potrivit specialiştilor, pentru a-ţi asigura un viitor stabil, este important să economiseşti circa 20% din veniturile tale lunare. Dacă ţi se pare o sumă prea mare sau una care te-ar pune în dificultate, începe cu un procent mai mic. De asemenea, pentru a evita scenarii mai puţin fericite, ar trebui să ai un fond de urgenţă care să fie echivalentul a cel puţin trei salarii, astfel încât să fii asigurată dacă rămâi fără loc de muncă. 

Evaluează-ţi periodic cheltuielile şi taie tot ce consideri că nu îţi face viaţa mai bună sau înlocuieşte serviciile şi produsele prea scumpe cu altele mai ieftine care îţi aduc exact aceleaşi rezultate sau beneficii. Eficientizarea bugetului lunar începe mereu prin conștientizarea cheltuielilor, iar pentru asta e important să ții cont chiar și de micile cheltuieli, de zi cu zi, care nu par importante. 

Adoptă un consum alimentar responsabil

Din păcate, potrivit Institutului Naţional de Statistică în România, risipa alimentară se ridică la 6.000 de tone pe zi. Asta se întâmplă pentru că oamenii nu sunt atenţi la cantităţile de alimente pe care le cumpără şi ajung să arunce foarte multe alimente la gunoi. Adoptând un consum alimentar responsabil, nu numai că vei economisi mai mulţi bani, dar vei începe să fii mai atentă şi la stilul tău de viaţă. Adoptă o dietă echilibrată, bogată în fructe şi legume proaspete, cereale integrale, peşte şi carne de calitate şi sănătatea ta va avea de câştigat. Cumpără cantităţi limitate şi pregăteşte-ţi dinainte meniurile pentru mai multe zile, în acest fel vei putea evita risipa alimentară și nici nu vei comanda mâncare foarte des. 

Găsește hobby-uri cu folos

Hobby-urile sunt foarte importante, ca parte a unui stil de viaţă echilibrat. Se spune că fiecare persoană ar trebui să aibă trei hobby-uri: unul care să te menţină într-o formă fizică bună, unul care să-ţi dezvolte creativitatea şi unul care să-ţi aducă un venit în plus. Pentru un viitor stabil şi echilibrat, ar trebui să ţii cont de această zicală. Un hobby care te menţine într-o formă fizică bună este important pentru sănătatea ta în general, iar unul care îţi dezvoltă creativitatea te va ajuta şi în carieră şi în viaţa personală. Este util, de asemenea, să găseşti un hobby care să îţi aducă şi un venit în plus. Dacă te pricepi la croşetat, poţi vinde produse de acest tip la târguri de specialitate sau pe internet. Dacă te pricepi la fotografii, le poţi vinde băncilor de imagini. Oricare ar fi pasiunile tale, găseşte modalitatea de a le face să genereze profit şi astfel vei putea să te bucuri de o stabilitate financiară mai bună. 

Dacă vrei să faci primii paşi spre un viitor stabil, ţine cont de sfaturile de mai sus şi implementează strategiile optime pentru tine şi cei dragi!

Sursă foto: Pexels.com

(P) Material publicitar realizat in colaborare cu Metropolitan Life