Taxa poate fi plătită înaintea trecerii sau, cel târziu, până la ora 24 a zilei următoare trecerii. Tariful poate fi achitat înaintea trecerii sau, cel târziu, până la ora 24 a zilei următoare trecerii. Tarifele pot fi achitate la distribuitorii autorizaţi de CNADNR: prin sms la numărul 7577 (Orange, Telekom, Vodafone, DigiMobil), respectiv în staţii de distribuire a carburanţilor auto (OMV, Petrom, Rompetrol şi Mol).
„Plata prim sms se poate efectua numai pentru o singură trecere şi se taxează în conformitate cu termenii şi condiţiile operatorilor de telefonie mobilă. Trecerea vehiculelor pentru care există abonamente preplătite eliberate sub forma de tichete până la intrarea în vigoare a tarifelor electronice de trecere se va efectua numai pe banda 1. Controlul se va efectua prin intermediul camerelor video care înregistrează numărul de înmatriculare şi care va fi verificat în sistemul electronic al plăţilor”, se arată într-un comunicat al MT.
Tarifele sunt cuprinse între 13 si 91 lei, iar amenzile de la 130 la 910 lei.

Sursa foto:Libertatea