Sărutul pasional poate reprezenta multe lucruri: dragoste, dor, dorință, posesiune. Dar poate avea beneficii și pentru sănătate, deoarece un sărut prelung și intens este un adevărat ”cocktail” de hormoni.

Sărutul pasional scade tensiunea arterială

Ritmul cardiac crește când săruți cu foc, inima pompează mai mult sânge și dilată vasele, ceea ce duce de fapt la scăderea tensiunii arteriale. Așa că sărutul pasional este un tratament foarte bun pentru cei care suferă de hipertensiune.

Sărutul prelung vindecă durerile de cap

Un sărut lung și fierbinte te ajută să te relaxezi, scade tensiunea arterială și alungă durerea de cap, inclusiv minegrenele sau crampele abdominale. Decât să dai banii pe calmante când te doare capul, mai bine îi ceri iubitului tău să te sărute și te vei simți mai bine în câteva minute.

Hormonii fericirii te relaxează

Sărutul pasional declanșează o producție mai mare de hormoni: serotonină, dopamină și oxitocină. Toți acești hormoni ajută organismul să se relaxeze, destind musculatura și transmit un mesaj benefic creierului, dându-ți o stare de euforie.

Un sărut îți poate reda încrederea în tine

În perioadele dificile, un sărut adevărat și plin de pasiune este tot ce ai nevoie ca să devii mai optimistă. Când te simți dorită și iubită, indiferent de vârstă, sărutul plin de dragoste îmbunătățește încrederea de sine.

Sărutul sporește imunitatea organsimului

Când ai un partener stabil, iar relația voastră intimă este foarte aproapiată, săruturile dese vă ajută pe amândoi să vă protejați imunitatea. Prin sărut, faceți schimb de fluide, dar și de bacterii, iar organismul este obligat să reacționeze și să fabrice mai multe celule de apărare.

Săruturile lungi și dese întăresc mușchii faciali și te mențin tânără

Pe lângă privirea sclipitoare pe care ți-o dă dragostea, sărutul pasional, cu cât este mai des, cu atât te menține mai tânără. Săruturile întăresc mușchii faciali, ceea ce are certe beneficii asupra tenului și întârzie apariția ridurilor.

sursa foto: 123rf.com