Multe dintre previziunile lui Rasputin au fost făcute pe termen lung, fără, însă, a da date precise și parte dintre acestea se referă la războaie și cataclisme naturale.

GRIGORI RASPUTIN (1869-1916) Russian mystic and priest about 1915SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Călugărul nebun”, așa cum a mai fost poreclit Rasputin, susținea că „a văzut” trei războaie mondiale.

Despre cel de-al treilea, Rasputin spunea că va fi declanşat de „confruntarea Estului cu Vestul, a bogăției cu sărăcia, iar după confruntare, pe Pământ vor mai rămâne puține lucruri. Dar și acestea vor trebui curățate”.

Acesta este motivul pentru care specialiștii au interpretat acest lucru ca prezicerea unui război nuclear.

Rasputin a vorbit despre războaie folosind cuvinte ca „șerpi”, „focuri” și „fulgere”. În urma acestor, omenirea va supraviețuit la două dintre ele.

Însă despre cel de-al treilea, profetul rus spunea că va fi cel mai cumplit.

Rasputin a avertizat: „Trei șerpi flămânzi se vor târî de-a lungul drumurilor Europei, lăsând în urmă cenușă și fum, au o singură casă – și aceasta este o sabie – și au o singură lege – violența, dar după ce au tras omenirea prin praf și sânge, ei înșiși vor pieri din sabie.

Și când cele două focuri se sting, al treilea foc va arde cenușa. Puțini oameni și puține lucruri vor supraviețui. Dar ceea ce va rămâne va trebui supus unei noi purificări înainte de a intra în paradisul pământesc.

După mulți ani de ocupație musulmană a unor teritorii semnificative din Europa de Vest, va începe un război de eliberare sub auspiciile Germaniei și Franței. Rusia va participa și ea la acest război.

Vine vremea păcii, dar lumea va fi scrisă în sânge. Și când cele două focuri se sting, al treilea foc va arde cenușa. Puțini oameni vor supraviețui. Dar ceea ce va rămâne va trebui supus unei noi purificări înainte de a intra în paradisul pământesc”.

Citește și: Carmen Harra, despre cum se va termina acest război și ce se va întâmpla cu Putin: ”El nu va mai fi la conducerea Rusiei pe parcursul acestui an”

xAstrolog celebru, despre cum se va termina războiul și ce se va întâmpla cu Putin: ”Acesta va fi ultimul an din viața sa”

xÎn ce constă rutina zilnică a lui Putin. Liderul de la Kremlin nu acceptă niciodată mâncare care nu a fost testată mai întâi și evită să bea alcool