Vineri, 22 decembrie 2017, la ora 16.00, are loc evenimentul Povestea Crăciunului prin care Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” sărbătorește Crăciunul.

Pentru fiecare, magia sărbătorilor de iarnă este dată de împletirea amintirilor din copilărie cu bucuria de a-i revedea pe toți cei dragi, familie și prieteni.

Bucuria este dată și de surprize și de a oferi cadouri sub bradul împodobit, de a cânta colinde, de a-l aștepta pe Moș Crăciun.

Nu trebuie să lipsească nici planurile pentru un nou început.

Bradul de Crăciun – 7 lucruri pe care nu le știai despre el

Povestea Crăciunului la Muzeul ”Grigore Antipa”, pentru toate vârstele

Sărbătorile iernii, dar mai ales Crăciunul, sunt pline de simbolism, de tradiții și obiceiuri – practicate, transformate și reinventate de-a lungul timpului.

În cadrul evenimentului veți afla care sunt originile acestor sărbători, ce tradiții și obiceiuri sunt specifice poporului nostru.

Veți afla, de asemenea, și cum evoluția societății umane a influențat sărbătorirea Crăciunului.

Târgul de Crăciun 2017 București își deschide porțile pe data de 1 decembrie

Evenimentul Povestea Crăciunului vă așteaptă  cu imagini, filme, colinde, covrigi, mere, ceai și fursecuri dar mai ales cu voie bună!

La final trebuie să lăsați un mesaj de sărbătoare pe felicitări personalizate!

Descoperiți plăcerea de a inventa o tradiție de Crăciun proprie familiei dumneavoastră, în cazul în care nu aveți una deja inventată!

Participarea la această întâlnire este gratuită și se face pe baza înscrierii pe adresa de e-mail [email protected]

Sursa foto