”Superbul” sentiment aduce după sine panică, anxietate, imposibilitatea de a te concentra, dificultăți de exprimare și de construire a unui discurs coerent, dar și multe, multe alte manifestări nu tocmai pozitive. 

Ce este de făcut în acel moment? Inspiră, expiră și cere ajutor colegilor. Propune o soluție simplă, rapidă și incitantă de a găsi noi rezolvări: brainstormingul! Pentru a găsi cele mai bune idei, folosește o tabla magnetica drept suport: caută, notează și realizează!

Ce înseamnă ”brainstorming”?

Brainstormingul este o metodă folosită în echipe sau grupuri de oameni pentru a genera idei care să răspundă la anumite probleme. Adesea, cea mai întâlnită formă de abordare a problemei se află sub umbrela întrebării ”ce anume am putea face pentru a rezolva X?”. 

Astfel, se creează un mediu sigur, în care nu există răspunsuri corecte sau greșite. În ideea în care toți membrii echipei au un scop comun, rezolvarea problemei X, se va constitui o atmosferă de siguranță, de colegialitate și de încredere.

Cum să folosești cel mai eficient brainstormingul?

Este important să știi când să folosești această metodă. Cel mai des, brainstormingul se folosește în faza inițială a unui proiect. Faptul că sunt mai mulți oameni implicați oferă o perspectivă diversificată asupra aceluiași subiect. Toate ideile propuse trebuie notate pe tabla magnetică, pentru a nu se uita sau rătăci. 

După ce au fost epuizate toate noile gânduri, se recitesc notițele și se discută fiecare propunere în parte. În mod natural, anumite idei vor stârni mai mult interes decât altele și se va realiza o selecție. În cele din urmă, vor rămâne doar câteva propuneri care vor reprezenta piste de lucru. La finalul unui proiect, vei putea observa că, deși din 100 de idei au rămas doar 10 și apoi doar 1 singură, acea idee conține frânturi din toate celelalte. 

tabla magnetica

De ce să alegi tabla magnetică?

Simpla rostire a cuvântului ”tablă” provoacă în majoritatea oamenilor un amalgam de sentimente. Acest cuvânt suscită amintiri din anii de școală și poate stârni anumite reticențe. Cu toate acestea, o tablă modernă poate reprezenta o investiție de milioane pentru afacerea ta. Nu ai nevoie de cretă și burete, deci nu se va pune problema de praf. Pe tablă se scrie cu markere reutilizabile, care se șterg cu ajutorul unor bureți speciali. 

Mai mult, suprafața sa albă poate fi folosită drept ecran de proiecție. Totodată, fiind o tabla magnetica, vei putea suspenda diferite planșe, grafice sau imagini care să facă mesajul pe care dorești să îl transmiți mai ușor accesibil pentru colegii tăi. 

Pe Viamond.ro vei găsi o varietate de produse esențiale pentru orice afacere de succes. Tabla magnetică poate fi găsită sub diferite forme, mărimi sau caracteristici specifice. Intră pe site, consultă oferta diversificată și bucură-te de ofertele imbatabile. Și nu uita: verba volant, scripta manent. Nu-ți lăsa cele mai bune idei să zboare, notează-le!